duminică, mai 19, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

AstraZeneca anunţă că își retrage vaccinul COVID-19 la nivel global

AstraZeneca anunţă că a iniţiat retragerea la nivel mondial a vaccinului său COVID-19 din cauza unui „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, transmite Reuter, citată de News.ro.

De asemenea, compania a precizat că va proceda la retragerea autorizaţiilor de introducere pe piaţă a vaccinului Vaxzevria în Europa.

„Deoarece între timp au fost dezvoltate mai multe variante ale vaccinului COVID-19, există un surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, a declarat compania, adăugând că acest lucru a dus la o scădere a cererii pentru Vaxzevria, care nu mai este fabricat sau furnizat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Potrivit presei, producătorul de medicamente anglo-suedez a recunoscut anterior, în documente judiciare, că vaccinul provoacă efecte secundare precum formarea de cheaguri de sânge şi scăderea numărului de trombocite.

Solicitarea firmei de retragere a vaccinului a fost făcută pe 5 martie şi a intrat în vigoare pe 7 mai, potrivit Telegraph, care a relatat primul această evoluţie.

AstraZeneca, listată la Londra, a început să se orienteze spre vaccinurile împotriva virusului sinciţial respirator şi spre medicamente împotriva obezităţii prin mai multe tranzacţii anul trecut, după o încetinire a creşterii, în urma scăderii vânzărilor medicamentului COVID-19.

Foto: arhivă

spot_img
spot_img

Politica