luni, noiembrie 11, 2024

Ultima ora

Sport

O fabrică din Rovinari ajută tinerii să-și găsească un loc de muncă

O fabrică din Rovinari ajută tinerii absolvenți să-și găsească mai ușor un loc de muncă. Autoliv anunță că a încheiat parteneriate cu Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu și cu Liceul „Gheorghe Tătărescu” din Rovinari. Societatea numără, în prezent, peste o mie de salariați. Mulți dintre ei provin din cele două unități de învățământ, scrie pandurul.ro.

Autoliv explică de ce își dorește că învățământul dual să pregătească viitorii specialiști: „În contextul unei crize de resursă umană pentru angajatorii gorjeni, Autoliv Rovinari face demersuri pentru a reînvia conceptul de învățământ dual. Inițiativa vine că urmare a faptului că tot mai mulți tineri aleg să se angajeze în alte orașe din Romania sau chiar din străinătate în condițiile în care au posibilitate să lucreze într-o multinațională care este lider global în sisteme de siguranță auto. Însă aceștia părăsesc locurile natale pentru că nu cunosc oportunitățile din județul Gorj. Ne dorim că învățământul dual să fie o forma pentru pregătirea tinerilor specialiști prin formarea competentelor practice. Responsabilitățile de instruire și formare vor fi partajate intre partenerii duali – instituția de învățământ și angajator”.

Mulți dintre angajații pe care îi are acum societatea sunt foști absolvenți ai celor două unități cu care Autoliv are deja parteneriate. „Astfel, Autoliv Rovinari încheie parteneriate cu Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu și Liceul „Gheorghe Tătărescu” Rovinari pentru ca tinerii absolvenți din cele doua unități de învățământ să aibă oportunitatea unui job într-o companie care investește în dezvoltarea profesionala a tinerilor. „În prezent, divizia noastră are 1.070 de angajați, mulți dintre aceștia fiind absolvenți ai celor doua instituții de învățământ”, transmite compania

Policlinica Buna Vestire Craiova

La Rovinari, Autoliv produce componente pentru centurile de siguranță: „Livram pentru clienți precum Dacia, Renault, Volkswagen, Stellantis, BMW Group, Nissan, Mitsubishi, Volvo, Jaguar și Ford. În cei cinci ani de existență pe piața automobilă, Autoliv Rovinari a livrat aproximativ 90 milioane de închizătoare pentru centurile de siguranță, asta însemnând că am dotat cu sistemele noastre de siguranță auto peste 18 milioane de mașini care circula pe străzi în întreagă lume”.

sursa foto: pndurul.ro

Politica