duminică, mai 19, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Mehedinți. Incendii de vegetație uscată pe bandă rulantă în județ

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” al judeţului Mehedinţi au intervenit, în acest weekend, pentru stingerea a 17 incendii, acordarea îngrijirilor medicale victimelor unui accident rutier, transportarea unor persoane supraponderale cu probleme medicale, îndepărtarea a doi copaci, dar și a unor elemente de construcție, desprinse de pe clădiri, care puneau în pericol siguranța trecătorilor, precum și pentru deblocarea ușilor a trei locuințe.
Paramedicii SMURD au acordat asistenţă medicală unui număr de șapte persoane care au solicitat ajutorul, apelând numărul unic de urgenţă 112.
Cele 17 incendii izbucnite la vegetaţie uscată au cuprins peste 70 de hectare de teren, pe raza a 13 unități administrativ teritoriale: Bala, Bâcleș, Burila Mare, Căzănești, Corcova, Devesel, Grozești, Hinova, Izvoru Bârzii (2), Malovăț (2), Prunișor (2), Strehaia (2) și Șișești, ca urmare a nerespectării măsurilor de apărare împotriva incendiilor de către cetățeni.
Pentru a preveni izbucnirea unor incendii, ca urmare a folosirii focului deschis pentru igienizare, recomandăm cetăţenilor ca arderea să se execute:
– în condiţii meteorologice fără vânt;
– numai pe timp de zi, sub supraveghere permanentă;
– în zone, care să nu permită propagarea focului la fondul forestier sau construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice şi de comunicaţii.
De asemenea, cetăţenii să dispună de mijloace şi materiale pentru stingerea eventualelor incendii și să nu părăsească locul arderii înainte de stingerea completă a focarelor.
Totodată, facem precizarea că arderea resturilor vegetale, a deşeurilor şi altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc deschis – emis de Primărie, cu avizul Gărzii de Mediu, şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, precum şi amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.

spot_img
spot_img

Politica