duminică, mai 19, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Jandarmii vâlceni nu au uitat de Ziua Veteranilor de Război: „Glorie eternă eroilor noştri!”

Miercuri, 29 aprilie, a fost sărbătorită „Ziua Veteranilor de Război”. Totuși, eroii țării nu au fost omagiați cu parade sau cu adunări, pentru că pandemia împiedică astfel de activități. Totuși, oamenii ce și-au dat viața pentru poporului român nu au fost uitați de jandarmii vâlceni, care au avut un mesaj emoționant.
„Data la care este marcată această zi amintește de 29 aprilie 1902, când Regele Carol I a recunoscut pentru prima dată oficial titlul de veteran de război, la cererea supravieţuitorilor Războiului de Independenţă. Chiar dacă astăzi nu ne putem omagia eroii, aşa cum obişnuim an de an, acest lucru nu ne împiedică să ne reamintim de cei care şi-au jertfit viaţa pentru libertatea şi demnitatea poporului român. Glorie eternă eroilor noştri!”, se arată într-o postare a Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vâlcea.
Ministerul Apărării Naționale a postat un mesaj asemănător: „Să nu-i uităm niciodată pe cei ce au luptat ca noi să fim liberi! Azi mulțumește-i unui veteran că a renunțat la tot ce avea, ca să ai tu ce el nici nu visa. Respect etern eroilor noștri!”

spot_img
spot_img

Politica