duminică, mai 19, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

“Satelitul”, a doua victorie la rând

 

 

CSUII Craiova s-a impus cu 4-2 în faţa celor de la Nuova Mamma Mia Becicherecu Mic şi a legat a doua victorie la rând. În meciul cu bănăţenii, din cadrul etapei a 26-a a seriei a patra, craiovenii au deschis scorul în minutul 20 prin Surugiu, apoi Alin Manea a dublat avantajul zece minute mai târziu. “Satelitul” a început bine şi actul secund, şi tot Manea a dus scorul la 3-0. Cei de la Becicherecu Mic au avut o tresărire de orgoliu şi au punctat prin Centea, dar Surugiu, de la punctul cu var, a refăcut avantajul de trei goluri pentru echipa craioveană. Pe final de meci în minutul 88, Jichici a stabilit scorul final. Trebuie remarcată pofta de gol a jucătorilor de la CSU şi mai ales apetitul ofensiv al lui Surugiu, care a marcat 4 dintre cele 11 goluri reuşite de craioveni în ultimele două etape. Mulţumit de rezultat antrenorul, Bogdan Vrăjitoarea, a afirmat: “Mă bucur că am învins, la capătul unui joc bun. Continuăm evoluţiile bune din ultimele etape şi suntem pe un trend ascendent. Pentru mine este mai puţin important cine marchează, ci mă interesează cel mai tare să practicăm un fotbal cât mai plăcut şi eficient, jucătorii să crească şi astfel să venim cu soluţii pentru prima echipă a clubului“.Vrăjitoarea a trimis în teren formula: Dică – Vlădoiu, Dina, Drăghici, Luică – Florea, Armăşelu – Petre (62 Staicu), Manea (72 Iuga), Scarlat (40 Hodea) – Surugiu (82 Neacşu).

Eşecuri pentru Podari şi Filiaşi

În cadrul rundei a 23-a, din seria 3-a, ACS Podari a pierdut meciul în faţa liderului, SCM Piteşti. Trupa antrenată de Florin Şoavă a fost învinsă, scor 1-2(1-2), în meciul jucat pe stadionul “Nicolae Dobrin” din Trivale. A marcat pentru doljeni Claudiu Bălan (43) de la punctul cu var, după ce tot el obţinuse lovitura de pedeapsă, golurile gazdelor fiind reuşite de Tănasă(31) şi Bogdan Stancu (33) . La ACS Podari au jucat: Mecea-Ciocârlă, Avram, Vulpe, Marinoiu – D. Stancu (75 Dragomir), I. Sârmon-Raicea (65 Georgescu), D. Preda, Cârstea (75 Cruşoveanu) – Cl. Bălan (80 Simion). Gazdele antrenate de Nicolae Dică i-au trimis în teren pe: Udeanu – Şerbănică, Bg. Stancu, Cotigă, Şandru – A. David (74 Cioablă), Şerban, Năstăsie (86 Precup), Cruceru (68 Iamandi) – Tănasă (46 Albu), Grecu. Într-un meci din C4, ACSO Filiaşi a fost învinsă scor 0-5, în deplasare, la Rovinari de Pandurii II Târgu Jiu. Antrenorul Dragoş Bon s-a bazat în acest meci pe: Lascu (75 Iovănescu) – Orban, Lupu, Istudor, Cimpoeru – Popescu, Obeanu (70 Fruntelată) – Petcu, Georgescu, Moraru – Tănase. Trebuie spus că jocurile din cadrul ligii a 3-a programate iniţial în data de 7 mai se vor disputa în data de 14 mai, iar programul competiţional urmează astfel a fi devansat cu o săptămână, respectiv ultima etapă urmând a se desfăşura în data de 4 iunie, nu pe 28 mai cum era programat iniţial. Această decizie a fost luată de Comitetul Executiv al FRF în urma tragicul eveniment cauzat de moartea fotbalistului de la Dinamo, Patrik Ekeng.

Policlinica Buna Vestire Craiova

 

 

Liga a 3-a, seria a 3-a, etapa a 23-a

 

SCM Piteşti – ACS Podari 2-1

Concordia II Chiajna – FC Aninoasa 2-0

Atletic Bradu – Sporting Roşiori 0-2

FC Voluntari II – Inter Olt Slatina 3-0

 

14 mai 2016, ora 18

Urban Titu – CS Ştefăneşti

Sporting Tr. Măgurele – Dinicu Golescu C-lung

CS Afumaţi – AFC Hărman

 

 

CLASAMENT

1. SCM Piteşti 23 15 2 6 43-23 47

2. FC Voluntari II 23 14 4 5 51-32 46

3. CS Afumaţi 22 14 2 6 33-14 44

4. Dinicu Golescu 22 12 6 4 30-12 42

5.Tr. Măgurele 22 12 3 7 29-23 39

6. Roşiori 23 10 5 8 34-19 35

7. Atletic Bradu 23 10 4 9 39-31 34

8. Concordia II 23 9 4 10 48-36 29

9. Inter Olt 23 9 2 12 23-40 29

10. CS Ștefăneşti 22 7 6 9 26-27 27

11. ACS Podari 23 8 1 14 37-40 25

12. Aninoasa 23 5 7 11 18-32 22

13. AFC Hărman 22 4 4 14 21-51 16

14. Urban Titu 22 4 1 17 18-70 13

Liga a 3-a, seria a 4-a, etapa a 26-a

Pandurii II Tg. Jiu – ACSO Filiaşi 5-0

Naţional Sebiş – Metalurgistul Cugir 0-2

Performanţa Ighiu – Millenium Giarmata 1-1

Cetate Deva – Măgura Cisnădie 2-0

CSU II Craiova – Becicherecul Mic 4-2

14 mai, ora 18

FC Hunedoara – CSM Lugoj

CS Ineu – ASU Politehnica Timișoara

Minerul Motru va sta.

 

Clasament

1. ASU Poli 23 17 1 5 49-21 52

2. Met. Cugir 24 16 3 5 51-25 51

3. Ighiu 25 15 6 4 47-19 51

4. Naţional Sebiş 25 13 4 8 33-26 43

5. Cetate Deva 24 10 7 7 31-25 37

6. Pandurii II 25 10 5 10 35-29 35

7. FC Hunedoara 24 10 5 8 38-38 35

8. CSM Lugoj 23 10 3 10 27-25 33

9. Becicherecu Mic 24 9 5 10 35-33 32

10. Cisnădie 24 8 6 10 23-32 30

11.CS Ineu 23 8 4 11 22-28 28

12. CSU II 24 8 3 13 35-36 27

13. ACSO Filiaşi 24 5 4 15 18-41 19

14. Motru 24 4 6 14 11-51 18

15. Giarmata 24 4 4 16 23-49 16

spot_img
spot_img

Politica