duminică, mai 19, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Programe de formare profesională în cadrul Asociației Vasiliada

Peste 300 de persoane din mediul rural au fost calificate gratuit de către Asociația Vasiliada pe parcursul unui an, în domenii precum: îngrijire bătrîni la domiciliu, constructii, frizerie, antreprenoriat si brutarie.

Ținând cont de solicitările și nevoile participanților, Asociația Vasiliada a introdus în serviciile de formare profesională și un curs de inițiere în limba engleză pentru acestia.

Astfel, până la sfârșitul anului, aproximativ 220 de persoane vor urma cursul de limba engleză, în urma căruia vor obține o diploma avizată de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, recunoscută la nivel național și în cadrul Uniunii Europene.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„La Asociația Vasiliada ne străduim să ajutăm fiecare persoană aflată în dificultate să depășească situația în care se află și să poată duce o viață independentă. Considerăm că unul dintre factorii care pot genera schimbare în viața semenilor nostri este educația sau formarea profesională, drept pentru care componenta educativă este prezentă în toate proiectele noastre“ , a declarat părintele Adrian Stănulică, președintele Asociației Vasiliada.

Cursurile vor avea loc în localitățile Lipovu (Dolj) si Bîlteni (Gorj), unde funcționează două Centre de sprijin, asistență și servicii integrate înființate de Asociația Vasiliada.

„A fost o experiență interesantă, care mi-a dat încredere în propriile forțe și pentru asta multumesc Asociației Vasiliada“, a mărturisit unul dintre participanții la cursul de frizerie.

Activitățile menționate mai sus fac parte din proiectul POSDRU/139/5.2/G/125762 „Trans-FORMARE pentru o viaţă mai bună în mediul rural“, implementat de Asociația Vasiliada în parteneriat cu Asociatia „Mereu pentru Europa“ cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 5, Domeniul Major de Interventie 5.2 – Promovarea sustenabilităţii pe termen lung a zonelor rurale, în ceea ce priveşte dezvoltarea resurselor umane şi dezvoltarea forţei de muncă.

spot_img
spot_img

Politica