duminică, mai 19, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Klaus Iohannis, primit de Joe Biden la Casa Albă

Preşedintele Klaus Iohannis va face, marţi şi miercuri, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, el urmând să fie primit, la Casa Albă, de preşedintele SUA, Joe Biden. Cei doi şefi de stat vor discuta inclusiv despre situaţia din Ucraina şi din bazinul Mării Negre, precum şi întărirea securităţii în spaţiul euroatlantic. Totodată, Klaus Iohannis va primi premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024, acordat de Consiliul Atlantic din SUA ”ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european”. Iohannis este primul şef de stat european onorat cu această distincţie.

Vizita a fost anunțată și de Administrația Prezidențială într-un comunicat de presă. Conform agendei oficiale, Klaus Iohannis va fi primit de Biden la ora locală 13.30 (20:30 în România).

„Președintele Biden îi va mulțumi președintelui Iohannis pentru găzduirea militarilor americani în România și va recunoaște numeroasele contribuții pe care România, un aliat fidel al NATO, le-a adus securității pe flancul estic al NATO, în special în regiunea Mării Negre”, se arată în comunicatul oficial semnat de purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean Pierre.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Anunțul Casei Albe mai precizează că „liderii își vor sublinia sprijinul continuu pentru Ucraina, deoarece aceasta continuă să se apere împotriva agresiunii Rusiei. De asemenea, vor trece în revistă numeroasele domenii în care România și Statele Unite lucrează împreună, inclusiv energia, cooperarea economică și valorile noastre democratice comune”.

Din delegația oficială care îl va însoți pe Klaus Iohannis la Washington, D.C., vor face parte ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, și viceprim-ministrul Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, scrie hotnews.ro

Administraţia Prezidenţială a adăugat că, miercuri, preşedintelui Klaus Iohannis îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024, în cadrul galei Atlantic Council Distinguished Leadership Awards. Consiliul Atlantic din SUA a decis ca pentru anul 2024 să acorde acest premiu preşedintelui României, ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european.

Preşedintele Klaus Iohannis este primul şef de stat european onorat cu această distincţie, în cei 24 de ani de la înfiinţarea premiului.

Ceremonia de decernare a Premiilor Atlantic Council Distinguished Leadership va avea loc în 8 mai, la ora locală 19.00 (9 mai, ora 2.00, ora României), iar Klaus Iohannis va susţine o alocuţiune.

Consiliul Atlantic este o prestigioasă organizaţie americană de tip ”think tank”, fondată în anul 1961, cu o activitate bogată în domeniul afacerilor internaţionale.

Anual, Consiliul Atlantic premiază un număr restrâns de personalităţi care întruchipează esenţa relaţiei transatlantice şi care au contribuit la consolidarea acesteia, în toate dimensiunile sale (politic, economic, securitate şi apărare, artă, activităţi umanitare etc.).

Printre personalităţile cărora li s-a acordat, de-a lungul timpului, The Atlantic Council Distinguished Leadership Awards se numără preşedinţii Statelor Unite ale Americii George W. Bush (2018), William J. Clinton (2010) şi George H.W. Bush (2009), vicepreşedintele SUA Joseph R. Biden, Jr. (2011) – actualul preşedinte al SUA, preşedinţii Comisiei Europene Ursula von der Leyen (2021) şi Jose Manuel Barroso (2014), prim-ministrul italian Mario Draghi (2022), cancelarul german Helmut Kohl (2009), prim-ministrul britanic Tony Blair (2008), precum şi alţi şefi de stat şi de guvern sau lideri de organizaţii internaţionale.

În 9 mai, la ora 11.30, ora locală (18.30, ora României), Klaus Iohannis va avea o întrevedere cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson.

Președintele Klaus Iohannis și-a început călătoria în SUA, de la aeroportul din Sibiu, așa cum a făcut-o și când a efectuat vizita din Coreea de Sud.

Avionul a decolat de pe aeroportul sibian luni, 6 mai 2024, la ora locală 14:10.

Boarding Pass scria ieri că președintele va folosi pentru această călătorie un avion privat de tip Gulfstream G550 operat de Global Jet Luxemburg, același cu care Iohannis a zburat în anul 2023 în deplasările oficiale din Emiratele Arabe Unite (martie 2023) și în „turneul african” din Kenya, Tanzania, Capul Verde și Senegal (noiembrie 2023), dar și în aprilie 2024 în Coreea de Sud.

Foto: arhivă

spot_img
spot_img

Politica