duminică, mai 19, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

FCU Craiova II a cedat în fața rivalilor de la CSU

Echipele secunde ale celor de la FCU și CSU și-au măsurat forțele din Liga 3. Formația lui Adrian Mititelu a pierdut derby-ul, cu scorul de 1-2, pe teren propriu. Marcatorii partidei au fost: Blănuţă 16 / Stana 15, Tomşa 17. Suporterii nu au avut acces la acest meci, dar nici pe teren nu au fost incidente, în ciuda rivalității dintre cele două cluburi.

CSU Craiova a deschis scorul, iar gazdele au revenit imediat pe tabelă. Nu a fost suficient, pentru că oaspeții au continuat să preseze și au marcat golul victoriei. Finalul de meci a adus o mică încăierare între jucători, dar conflictul a fost aplanat destul de repede.

FCU Craiova II: S. Mogoşanu – O. Ciucă, Kvakic, Diamantos, Stăncălie – Vl. Pop, I. Zanfir – R. Crăciun, Al. Blidar, M. Ilie – Blănuţă. Au intrat: L. Duţă, B. Duţă, G. Sârbu, Ed. Cârstea. Antrenor: Ovidiu Dănănae.

Policlinica Buna Vestire Craiova

CS U Craiova II: M. Goga – Fl. Gaşpar, Tomaşec, Brăşfăleanu, M. Ene – Lăpădătescu, D. Sala, R. Tomşa – C. Stana, A. Trică, D. Barbu. Au intrat: Neaţă, Şt. Bană, Dr. Găină, Alb. Vancea, Petculescu. Antrenor: Ştefan Florescu.

spot_img
spot_img

Politica