duminică, mai 19, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Val de scumpiri din 1 aprilie: Românii vor plăti mai mult la factura de gaze, țigări și credite

Aprilie ne aduce noi scumpiri. Românii care au credite în lei calculate în funcție de indicele de referință IRCC vor plăti rate mai mari. Țigările se scumpesc, ca urmare a majorării accizelor. Cresc și tarifele de distribuție și transport pentru energie și gaze, ceea ce pentru unii clienți va însemna facturi mai mari cu până la 5 procente.

Împrumuturile în lei cu dobândă variabilă acordate după mai 2019 devin mai scumpe. De la 1 aprilie, indicele de referință pentru creditele consumatorilor, IRCC, va crește la 5,98%. Astfel, rata unui credit ipotecar în valoare de 250.000 de lei, pe 30 de ani, ar urma să fie mai mare cu aproape 50 de lei, arată calculele analiștilor, relatează TVR.ro

Tot de la 1 aprilie cresc și accizele la țigări, dar și la celelalte produse care conțin tutun și nicotină. Comercianții au primit deja oferte de la furnizori cu prețuri mai mari.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Vor fi majorate și tarifele de distribuție și transport pentru gaze și energia electrică.

În cazul energiei, distribuitorii au obținut o indexare cu inflația, dar și recunoaștere parțială a unor costuri tehnologice și a unor investiții.

De exemplu, o factură la energie electrică cu un consum de 100 de kilowați pe lună ar urma să crească, în medie, cu 4 lei, potrivit calculelor reprezentaților companiilor de utilități.

În cazul gazelor naturale, ar putea fi și situații în care unii consumatori vor plăti mai mult, spun experții.

Noul val de scumpiri vine în contextul în care prețurile au crescut ușor în primele luni ale anului, dar au fost mult mai mari în comparație cu perioada similară din 2022.

Cei mai mulți manageri din comerțul cu amănuntul, construcții, industrie prelucrătoare și servicii estimează noi scumpiri până în mai, arată o anchetă a Institutului Național de Statistică.

Între timp, Consiliul Concurenței a început o investigație. Instituția are suspiciuni că mai mulți producători de ulei de floarea soarelui, unt și zahăr s-ar fi înțeles să crească și mai mult prețurile, pentru a obține profituri nemeritate.

spot_img
spot_img

Politica