luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Două primării din Oltenia, primele la finanțare prin PNRR

Primele contracte finanțate din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), selectate în cadrul apelului de proiecte ”Valul Renovării”, au fost semnate, marți, în prezența premierului Nicolae-Ionel Ciucă. Două dintre acestea vizează reabilitarea sediilor unor primării din Oltenia.

Este vorba despre reabilitarea, modernizarea și dotarea sediului Primăriei din comuna doljeană Bârca, valoarea contractului fiind de 6.233.394,48 lei și de
renovarea integrată și consolidarea sediului Primăriei din comuna olteană Brebeni, contract cu o valoare de 2.676.339,86 lei.

În total, marți au fost semnate șapte contracte de finanțare încheiate între autorități publice locale și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în valoare de peste 92 milioane de lei, conform reprezentanților guvernului. Contractele vizează reabilitarea și modernizarea unor unități de învățământ şi primării, creşterea eficienţei energetice și eficientizare termică a unor sedii administrative.
„Am invitat la Palatul Victoria reprezentanți ai autorităților din teritoriu să semneze, împreună cu domnul ministru Cseke, finanțarea proiectelor de creștere a eficienței energetice pentru obiective publice locale. Este semnalul susținerii pe care Guvernul României o acordă comunităților locale, aflate cel mai aproape de cetățeni. Avem nevoie de un parteneriat strâns pentru ca resursele europene să ajungă la comunități, la români. Felicit primăriile și consiliul județean care au semnat, azi, contractele prin care primesc finanțare. Însă, asemenea lor, alte 1430 de proiecte din toată țara vor avea la dispoziție peste 2,4 miliarde de euro, din PNRR și din surse naționale, pentru reabilitarea blocurilor de locuințe și a școlilor, unităților sanitare, clădirilor publice din toată țara. Susțin cu fermitate extinderea acestui model de bune practici în administrația centrală. Transparența și responsabilitatea în serviciul public sunt baza recâștigării încrederii românilor”, a declarat premierul Ciucă.
În perioada 1 aprilie 2022 – 30 mai 2022, au fost depuse 1.437 de cereri de finanțare, care vor beneficia de finanțare de 2,4 miliarde de euro pentru a asigura tranziția către un fond construit verde și rezilient, au mai transmis reprezentanții Guvernului României.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica