miercuri, mai 15, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Rodion Cămătaru se compară cu Vladislav Blănuță: „Uitați că am reușit”

FCU Craiova încă are șanse să rămână în Liga 1, după victoria obținută în fața celor de la U Cluj. Vladislav Blănuță a contribuit decisiv la reușita oltenilor, iar Rodion Cămătaru și-a făcut o părere destul de bună despre tânărul atacant al formației din Bănie. Gloria Craiovei Maxima spune că jucătorul are nevoie de încredere, mai ales din partea lui Eugen Trică, pentru că ar putea să aibă evoluții din ce în ce mai bune pentru echipa lui Adrian Mititelu.

Totodată, Rodion Cămătaru și-a adus aminte de felul în care și-a început cariera de fotbalist și de presiunea care era pusă pe umerii lui, atunci când a debutat și era privit drept un urmaș al lui Ion Oblemenco.

FCU a câștigat în cele din urmă un meci după atâtea etape de secetă, dar echipa avea mare nevoie de această victorie. Lupta asta pentru salvarea de la retrogradare este crâncenă. Nu mai sunt multe etape de jucat și doar victoriile te pot menține acum cu șanse mari ca să scapi de retrogradare. Golul victoriei în meciul cu U Cluj a fost dat de Blănuță. Văd că a început să înscrie în ultimele meciuri, dar trebuie să o țină pe aceași linie și e bine că Trică îi acordă încredere, doarece doar cu încredere copilul ăsta își poate da drumul la joc. Nu e ușor pentru el. E presiune mare de tot acum, iar suporterii așteaptă de la el ca să îl înlocuiască cu brio pe Compagno. Păstrând proporțiile, voi știți prin ce stres am trecut și eu la începuturile mele? Eu am debutat în prima ligă la 16 ani și jumătate, iar la 20 de ani ajunsesem la echipa națională de seniori.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Însă, eu trebuia să îl fac uitat la Universitatea, așa cum se spune, că pe nea Nelu Oblemenco nu-l poate face nimeni uitat niciodată, pe împăratul Oblemenco. Eu am jucat alături de nea Nelu încă de când eram un copil, iar apoi după ce nea Nelu a plecat de la Știința eu a trebuit să intru titular în locul lui și să încerc să mă ridic la valoarea pe care el a avut-o. Și uitați că am reușit. Eu devenisem apoi ușor, ușor noul Oblemenco al Universității. Nu mi-a fost nici mie ușor la început, și eu am fost criticat de unii și alții, dar antrenorii mi-au dat încredere. Așa că, Blănuță trebuie să își vadă doar de antrenamente și de jocul lui. Luptă pentru fiecare minge și nu apleca urechea la cei care te critică. Dacă ai fost păstrat la echipă, iar Mititelu a plătit o sumă destul de importantă pentru transferul tău, atunci înseamnă că patronul are încredere în calitățile tale și e bine că și antrenorul îți acordă aceeași încredere”, a spus Rodion Cămătaru.

Adrian Mititelu are mare încredere în Vladislav Blănuță. Patronul alb-albaștrilor l-a transferat definitiv pe atacant, după ce l-a vândut pe Andrea Compagno la FCSB. Ulterior, italianul se putea întoarce la FCU Craiova, dar finanțatorul clubului nu a vrut să îi diminueze șansele lui Blănuță de a prinde primul 11.

Politica