joi, mai 16, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Echipajul feminim 8+1 al României a câștigat aurul la Campionatele Europene de canotaj de la Szeged

România a cucerit încă o medalie de aur la feminin în proba regină a canotajului, 8+1, duminică, la Campionatele Europene de la Szeged (Ungaria).

România (Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş, Victoria-Ştefania Petreanu), care a fost pe locul secund la 500 şi 1.000 de metri, a preluat apoi conducerea şi s-a impus cu timpul de 06 min 32 sec 00/100, în faţa echipajelor din Marea Britanie (06:35.16) şi Italia (06:37.41), scrie news.ro

Cu 8 medalii, România ocupă locul 2 în clasamentul pe medalii la Campionatele Europene de Canotaj 2024, după Marea Britanie, dar înaintea Italiei, Norvegiei şi Germaniei, anunţă Federaţia Română de Canotaj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

România a participat la competiţii cu 13 echipaje compuse din 36 de sportivi şi a câştigat 8 medalii, dintre care 4 de aur, două de argint şi două de bronz.

Aur: echipajul de 8+1 feminin, dublu vâsle feminin, categorie uşoară (Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc), dublu rame feminin (Ioana Vrânceanu şi Roxana Anghel), dublu vâsle masculin (Andrei Cornea şi Marian Enache)

Argint: patru rame feminin (Mădălina Bereş, Maria Lehaci, Magdalena Rusu şi Amalia Bereş), dublu rame masculin (Florin Arteni şi Florin Lehaci)

Bronz: 8+1 masculin (Mihăiţă Ţigănescu, Ciprian Tudosă, Constantin Adam, Mugurel Vasile Semciuc, Florin Arteni, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci şi Adrian Muntean), dublu vâsle feminin (Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar)

Foto: Facebook/Federatia Romana De Canotaj/Balint Czucz Photography

Politica