joi, mai 16, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Băieţelul din Gorj vândut în Germania este adus în România

Băieţelul în vârstă de şase ani care ar fi fost vândul pe câteva sute de lei în Germania este adus astăzi înapoi în România, alături de un psiholog şi o echipă a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj.

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, secretarul de stat Rareş-Petru Achiriloaie, s-a deplasat de urgenţă la Munchen pentru a discuta soluţionarea cazului cu reprezentanţii misiunii diplomatice şi ai autorităţilor germane competente, mai arată comunicatul de presă al Ministerului Familiei.

„Prioritatea absolută în acest moment este să ne asigurăm că acest copil este bine, că va primi întreg sprijinul şi ajutorul din partea specialiştilor noştri pentru a depăşi această traumă evidentă prin care a trecut. Avem încrederea că organele de anchetă vor soluţiona cât mai curând acest caz, în care faptele par a fi de-a dreptul înfiorătoare şi avem încredere că cei care se fac vinovaţi vor răspunde în justiţie”, a spus preşedintele ANPDCA, Rareş-Petru Achiriloaie, potrivit News.ro.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cazul copilului de şase ani a intrat în atenţia ANPDCA la sesizarea autorităţilor din Germania, care au solicitat Ministerului Justiţiei clarificarea situaţiei unui minor român, după ce au constatat că acesta se afla în grija cetăţeanului străin.

În România, ancheta în acest caz, în care există suspiciuni de trafic de minori, a fost preluată de DIICOT, ca urmare a unei sesizări formulate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Gorj.

De asemenea, ceilalţi doi fraţi ai băiatului – o fetiţă de 8 ani şi un băieţel de 2 ani şi 8 luni – au fost preluaţi în regim de urgenţă de către DGASPC Gorj şi se află acum în îngrijirea unui asistent maternal.

Foto: arhivă

Politica