luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

AIEA: Legătura cu sistemele care monitorizează materialul nuclear la instalaţiile de deşeuri radioactive de la Cernobîl a fost pierdută

Sistemele care monitorizează materialul nuclear la instalaţiile de deşeuri radioactive de la centrala nucleară dezafectată de la Cernobîl, din Ucraina, care au fost capturate de forţele ruse luna trecută, au încetat să mai transmită date către Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), a anunţat marţi agenţia nucleară a ONU, transmite Reuters.

„Directorul general… a indicat că transmisia de date la distanţă de la sistemele automatizate de monitorizare instalate la centrala nucleară de la Cernobîl a fost pierdută”, a anunţat într-un comunicat AIEA.

La centrala nucleară de la Cernobîl, cele peste 200 de persoane din cadrul personalului tehnic și de pază nu a putut încă să facă schimbul de tură din data 23 februarie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Fosta centrală de la Cernobîl este locul celui mai grav accident nuclear din istorie în 1986, scrie Agepres.

Autoritățile ucrainene nu știu nivelul radiațiilor de la centrala nucleară Cernobîl, întrucât nu au mai primit informații de acolo odată cu capturarea centralei de către forțele rusești, a declarat miercuri ministrul Energiei, Herman Halushchenko, citat de Reuters.

El a mai spus că Ucraina nu poate controla nici ce se întâmplă la centrala nucleară Zaporojie, unde sunt staționați 400 de soldați ruși. În urmă cu două zile, autoritatea de reglementare nucleară din Ucraina a anunțat că a început să aibă probleme majore de comunicare cu personalul care operează centrala Zaporojie. Au fost probleme inclusiv cu aprovizionarea cu alimente la centrală.

Un ofiţer rus se află în prezent la conducerea tehnică a centralei nucleare de la Zaporojie, bombardată şi ocupată de Rusia în urmă cu câteva zile. „Conducerea centralei se află acum sub comanda comandantului forţelor ruseşti care au preluat controlul sitului săptămâna trecută”, a declarat duminică directorul general al agenţiei ONU, argentinianul Rafael Grossi.

Personalul obișnuit al centralei a continuat să opereze în uzina nucleară, numai că pentru orice acțiune – inclusiv pentru măsuri legate de funcționarea tehnică a celor șase reactoare – este nevoie de aprobarea prealabilă a comandantului rus.

Oficialul AIEA şi-a exprimat „profunda îngrijorare” cu privire la această situație care, a avertizat el, contravine unui principiu indispensabil al securităţii nucleare, prin limitarea capacităţii personalului tehnic de a lua decizii „fără presiuni nejustificate”, relatează Agerpres. Această situaţie încalcă unul dintre cei şapte piloni de bază ai securităţii nucleare, şi anume menţinerea unei comunicări fiabile între autoritatea de reglementare nucleară şi operatorul centralei, spune Rafael Grossi.

„Deteriorarea situaţiei comunicaţiilor vitale dintre autoritatea de reglementare şi centrala nucleară din Zaporojie este o sursă de îngrijorare profundă, în special în timpul unui conflict armat, care ar putea pune în pericol instalaţiile nucleare ale ţării în orice moment”, a avertizat Rafael Grossi.

Politica