duminică, mai 19, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Parlamentul decide, azi, următorul preşedinte al AEP

Plenul reunit al Parlamentului va lua o hotărâre, miercuri, prin vot secret cu bile, cu privire la următorul preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente. PSD îl susţine pe secretarul general al autorităţii, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, iar Opoziţia pe Marian Muhuleţ, vicepreşedinte AEP.

Potrivit Mediafax,  comisiile juridice reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au validat, marţi, în unanimitate, dosarele celor doi candidaţi pentru conducerea Autorităţii Electorale Permanente.

Constantin-Florin Mituleţu-Buică, susţinut de PSD, este secretar general al AEP din luna ianuarie 2018. Anterior, începând cu anul 2015, a fost vicepreşedinte al Autorităţii. În anul 2014, Mituleţ deţinea funcţia de consilier personal al ministrului pentru dialog social.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Partidele din opoziţie: PNL, PMP şi USR îl susţin pe Marian Muhuleţ, actual vicepreşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, pentru şefia forului.

Potrivit Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, instituţia este condusă de un preşedinte, cu rang de ministru, numit de Camera Deputaţilor şi Senat în şedinţă comună. Preşedintele este desemnat pentru un mandat de 8 ani, care poate fi reînnoit o singură dată.

Preşedintele AEP, Daniel Barbu, a demisionat din funcţie pentru a candida la alegerile europarlamentare. El a declarat că nu este sigură candidatura sa, dar că a vrut să evite o „incompatibilitate etică”.

spot_img
spot_img

Politica