duminică, mai 19, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Şcoala primară şi gimnazială – cursuri obligatorii dimineaţa !

Motto: ”Şcoala va fi şcoală când omul va fi om şi statul va fi stat. ” – Mihai Eminescu

Parlamentarii noştri intră, din nou, sub incidenţa capitolului ”ce prostii am mai făcut noi aseară!”.

De Sfânta Parascheva aflarăm că:Elevii claselor I-VIII vor învăţa doar dimineaţa, când dau un randament mai bun, au anunţat deputaţii, care au scris şi adoptat o lege în acest sens.
Continuăm să savurăm ştirea naţională: ”Toţi elevii claselor I-VIII vor învăţa dimineaţa, iar acolo unde se poate şi cursurile liceale ar putea să se desfăşoare de asemenea în intervalul 8:00-13:00…

Policlinica Buna Vestire Craiova

Proiectul a primit avizul favorabil al Camerei Deputaţilor, însă în acest moment pare imposibil de aplicat în unităţile de învăţământ din ţară, din cauza lipsei spaţiilor, motiv pentru care unităţile şcolare nu pot fi obligate sau sancţionate dacă nu îşi modifică programul.”

Mă fraţilor, da ”fatigue” rău de tot sunt deputaţii ăştia din România, ca să nu zicem mulţi şi… degeaba.

Explicaţiile sunt de genul: ”în prima parte a zilei elevii se concentrează mai uşor, reţin mai bine informaţiile şi dau un randament mai bun”, ”nu îşi potrivesc programul cu părinţii lor”, sau că ”vor avea mai mult timp pentru teme, dar şi pentru relaxare”.

Deci dimineaţa se potrivesc cu părinţii la program, pleacă împreună, familie fericită, ce mai Raiul pe pământ se anunţă-n România. Acu' mie-mi dă cu virgulă ce fac elevii şi liceenii după ora 13:00. În mintea obosiţilor parlamentari mai mult ca sigur se întrevede fuga acasă, spălarea pe mâini, masa de prânz şi după aceea imediat ei, copiii, se vor pune pe făcut teme şi învâţarea materiei pentru a doua zi.

Nici nu mai stau să găsesc argumente sau contra-argumente învăţatului dis-de-dimineaţă, sau după prânz.

Explicaţiile sunt proaste şi ineficiente, iar întreg demersul ne arată că, o dată în plus, dacă mai era nevoie, se lucrează la efecte şi nu la cauză.

În 26 de ani programa şcolară e din ce în ce mai stufoasă, ineficientă educativ şi foarte dăunătoare pentru sănătate, că educaţia fizică mai au un pic şi o scot din orar.

În 26 de ani nu s-a gândit şi nici realizat nimic la ceea ce înseamnă infrastructura administrativă şcolară pentru a permite realizarea cursurilor, servirea unei mese calde (nu măr, corn, iaurt, miere sau alte baliverne care i-au umplut de bani pe acoliţii celor cu puterea în judeţe) şi realizarea temelor tot în cadrul instituţiei de învăţământ.

În 26 de ani, pentru interese meschine şi ambiţii cu caracter politic s-au desfiinţat şcoli cu tradiţie pentru a crea norme didactice la licee unde au fost instalaţi diectori care au bifat în campanii ca buni agenţi electorali. Nu dezvoltăm cazul Şcolii Gimnaziale ”Obedeanu”, şcoala cu cea mai îndelungată istorie din Oltenia, cel puţin, pentru a face clase 1-8 la Liceul de ”Industrie Alimentară”, deşi e o imbecilitate uriaşă să desfiinţezi prima şcoală a regiunii, care între timp să devină monedă de schimb între tranzacţiile Primărie-Mitropolie.

Mă fraţilor, că de', înţelepciunea ţăranului e mai realistă şi eficientă ca a oricărui ”fatigue”-ist şi vă zâc aşa, ca la noi pe laviţă în colbul uliţei: Mă tată, copilu' cum se rupe din casă (adică cum e învăţat, crescut şi educat în familie) aşa merge mai departe. Dacă e făcut să-i placă cartea o face şi dimineaţă, şi la prânz, şi seara şi noaptea. Dacă e să fie poamă, apăi poamă de om ajunge.

În prostia mea întreb: ce putere de concentrare şi atenţie are copilu' seara pe la 18, 19, dacă face dimineaţa 6 ore de şcoală, stă nemâncat până pe la 18:00, când vin părinţii de la muncă şi bineînţeles că e şi foarte obosit. Logica parlamentarilor noştri e atacabilă total, dar ca de obicei, resemnaţi aş zice, trecem şi peste prostia asta de propunere legislativă care este total inaplicabilă în marile oraşe şi aşteptăm alte ”perle” ale celor trimişi să ne reprezinte acolo.

Apropo, aud că schimbarăm sistemul ăsta de învăţământ de ”n” ori din 1989 încoace ca să reintroducem examenele de admitere în clasa a 9-a şi a 11-a. Păi şi ce făcurăm în 26 de ani? Experienţe pe generaţii întregi de copii cu costuri uriaşe care nu se regăsesc în nici un fel în actul educativ. Oare dacă rămânea anul şcolar cu 3 trimestre, ca de la Cuza încoace, ne supăra cu ceva?

Dă-le Doamne putere copiilor aştia să iasă sănătoşi după 12 clase, după toate testele şi experienţele care îi duc într-un nefiresc ”fatigue” pe adormiţii din Parlamentul României.

Să auzim şi să citim numai de bine. (numai dimineaţa?)

 

 

 

spot_img
spot_img

Politica