duminică, mai 19, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Pe surse: Fifor, ministru al Transporturilor

Senatorul PSD Dolj, Mihai Fifor este noul ministru al Transporturilor în locul demisionarului Ioan Rus. Decretul a fost semnat astăzi de către Klaus Iohannis, potrivit stiripesurse.ro

Mihai Fifor s-a născut la Severin pe 10 mai 1970. A absolvit Facultatea de Litere a Universității din Craiova, în anul 1994, cu o licență în romană-engleză, iar în 1995 masterul în literatura română în cadrul Universității din Craiova, facultate unde și acum este conferențiar. În toamna lui 1994, a obținut postul de cercetător științific în cadrul Institutului de Cercetări Socio-Umane “C.S. Nicolaescu-Plopsor” al Academiei Romane. În 2003 a obținut titlul de doctor în stiințe Magna cum laudae,” pe o arie complexă legată de minoritățile românești din afara granițelor, cu precădere pe viața romanilor de pe Valea Timocului din Serbia și Bulgaria”, așa cum scrie senatorul pe blogul personal. Patru ani mai târziu a absolvit cursurile de master în managementul afacerilor publice în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București, iar în 2009 Colegiul Național de Aparare și Colegiul Național de Afaceri Interne din cadrul Academiei de Poliție. În administrația publică lucrează din 2001. A fost director al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj, dar și manager Muzeul Regional al Olteniei. În ianuarie 2009, prin votul PSD Dolj, a devenit secretar de stat pe problemele instituțiilor prefectului în MAI. În 2012, a fost numit secretar de stat, tot în MAI, pe problemele comunităților locale. Cât despre apartenența politică, în 2010 a fost ales președinte al Organizației Municipale PSD Craiova, organizație pe care a condus-o până ce locul i-a fost luat de Olguța Vasilescu. Acum, Fifor este prim-vicepreședinte la PSD Craiova. Mihai Fifor este președintele Comisiei pentru transporturi și energie a Senatului începând din februarie 2015. Mai trebuie spus că senatorul de Dolj a condus Comisia parlamentara de ancheta în cazul terenurilor de la Nana.

Sursă foto: dcnews.ro 

Policlinica Buna Vestire Craiova
spot_img
spot_img

Politica