duminică, mai 19, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Mircea Guţă, primarul de la Calafat, inculpat

Vineri seară, Mircea Guţă era la Craiova, unde a participat, ca spectator, la ceremonia organizată cu ocazia întoarcerii militarilor craioveni acasă. Cam pe la aceeaşi oră, DNA anunţa, pe site-ul propriu, că s-a început urmărirea penală a edilului de la Calafat.
Ediţie Specială scria în luna martie, anul curent, despre faptul că Direcţia Naţională Anticorupţie l-a luat “în vizor” pe “mai-marele” municipiului Calafat, primarul Mircea Guţă. Ceea ce atunci era doar obiect de studiu pentru procurori, s-a trasnformat în caz concret, pentru că vineri, pe site-ul dna.ro a apărut comunicatul potrivit căruia edilul de la Dunăre a fost trimis în judecată.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui  Mircea Marinel Guţă, primar al Municipiului Calafat şi a lui Constantin Coman, administrator al unor societăţi comerciale, un mai vechi cunoscut al oamenilor legii, care mai este cercetat în alte “fapte” similareÎn perioada 2008-2011, inculpatul Guţă Mircea Marinel, în calitate de primar al Municipiului Calafat şi ordonator principal de credite, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a dispus achiziţionarea mai multor bunuri şi materiale din fondurile autorităţii locale, prin procedura achiziţiei directe, de la firmele administrate de inculpatul Coman Constantin. Cu aceste ocazii, s-au încălcat dispoziţiile OUG nr. 34/2006 (privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii), deoarece livrarea s-a făcut pe produse finite iar, facturarea s-a realizat pe materiale brute sau componente. În realizarea acestor acţiuni, inculpatul Guţă Mircea Marinel a fost sprijinit de inculpatul Coman Constantin, care i-a pus la dispoziţie facturi fiscale, pe elemente componente, în situaţia în care s-au livrat bunuri finite. Prin aceasta, s-a urmărit atât obţinerea unui prag valoric mai mic decât cel prevăzut de lege în materia achiziţiilor publice, ca limită pentru achiziţiile directe, cât şi un preţ supraevaluat, raportat la preţurile de piaţă şi cele menţionate în SEAP, pentru bunuri similare. Astfel, s-a cauzat bugetului local al municipiului  Calafat un prejudiciu evaluat la 403.041,93 euro. La finele anului 2008, inculpatul Guţă Mircea Marinel a pretins şi primit de la inculpatul Coman Constantin un autoturism Chrysler, pentru a-şi exercita puterea de decizie în interiorul Primăriei Municipiului Calafat, în scopul derulării, cu încălcarea legislaţiei privind achiziţiile publice, a unor relaţii comerciale între instituţia publică şi societăţile comerciale administrate de inculpatul Coman Constantin. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri mobile şi imobile, aparţinând inculpaţilor Guţă Mircea-Marinel şi Coman Constantin. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Dolj, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Se arată în textul comunicatului de presă

Reamintim că în anul 2010, municipalitatea calafeteană a achiziţionat, la preţuri exorbitante, Staţii de autobuz, cloramină sau coşuri şi pubele pentru gunoi. Spre exemplu, numai pentru un kilogram de cloramină, Primăria a plătit nu mai puţin de un milion de lei vechi kilogramul.    

Policlinica Buna Vestire Craiova

Mircea Guţă este la al doilea mandat de primar în fruntea Calafatului. Anul acesta, s-a dezis de formaţiunea politică din partea căreia a fost ales, trecând, cu sufletul, la PSD.  
Guţă nu a negat cercetările care s-au făcut la Calafat, dar a precizat că este nevinovat. Multe dintre firmele cu care a “colaborat” primăria duc către deja celebrul Bercea Mondial.

spot_img
spot_img
Articolul precedent
Articolul următor

Politica