marți, aprilie 30, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Curentul anti-vaccinare, o problemă mondială

"Acum, din cauza refuzului de vaccinare se ajunge la decese"

Vaccinarea copiilor a început în ultimul timp să ridice foarte multe semne de întrebare, iar tot mai mulți părinți au renunțat să își vaccineze micuții, fără să știe la ce riscuri îi expun. Cea mai frecventă întrebare pe care majoritatea părinților au început să și- o adereseze este ”Să îmi vaccinez sau nu copilul?”.

Potrivit oficialilor din Sănătate, mulți părinți aleg să nu își imunizeze copii, iar conform datelor Centrului Naţional de Supravegherea şi Controlul Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din 2014, rata medie de acoperire vaccinală este de 69,4% pentru vaccinul DTP4 (patru doze de vaccin împotriva difteriei, tetanosului şi pertusis), pentru vaccinul contra rubeolei, rujeolei şi oreionului este de 75,4%, iar pentru hepatita B este de 91,3%. Faţă de copiii născuţi cu un an anterior (iulie 2012), acoperirea vaccinală a scăzut cu 4% în cazul vaccinului împotriva hepatitei B. Aceleaşi date arată că 30,3% dintre aceşti copii au fost depistaţi ca fiind incomplet vaccinaţi în raport cu vârsta, în creştere faţă de anul precedent, când procentul era de 26%, arată gândul.info.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Zilele trecute, Spania a înregistrat primul caz de difterie care s-a soldat cu moartea unui copil de numai șase ani. Băiețelul a murit într-un spital din Barcelona, după ce părinții au refuzat să îi vaccineze, pentru că nu ar fi fost informați corect atunci când au luat decizia de a nu-și vaccina copiii. Refuzul părinților pentru vaccinare, de cele mai multe ori provine din cauza informațiilor existente în mediul cibernetic. Posibilitatea de a avea acces la tot mai multe informații care nu snt tocmai adevărate, induc părinții în eroare, neștiind că cel mai bun lucru pentru copii este vaccinarea.

„De cele mai multe ori, pentru că sunt diferite informații destul de aiurea pe internet, din cauza asta ne refuză nouă vaccinările. Vaccinurile sunt probate de 40-50 de ani de când se tot fac și nu au făcut de cât să facă bine în sensul că nu au mai apărut bolile respective care erau mortale. Iar acum din cauza refuzului de vaccinare se ajunge la decese. Nu știu de ce a apărut mentalitatea asta, opinia asta, pentru că vaccinurile sunt probate, sunt chiar îmbunătățite în ultimul timp deci nu mai dau efectele adverse pe care le dădeau și nu văd de ce refuză. Adică de exemplu antipolio care înainte se administra și putea să dea foarte rar boala. Acum nu mai este vaccinul cu virus viu atenuat, ci inactivat și practic nu mai poate să dea efectele adverse ale celuilalt. Din ce în ce ele s-au perfecționat, și nu este nici o problemă dacă se vaccinează, din contră este foarte bine. De obicei în orașe se întâmpla ca părinții să nu vaccineze copii, și vaccinarea pe țară a scăzut undeva la 98 la sută”, a spus Carmen Adriana Dogaru, președinta Societății de Medicină de Familie din Dolj.

Vaccinarea obligatorie, dar nu prea

După naștere, copiii sunt protejați față de multe boli infecțioase datorită anticorpilor pe care îi au în sânge, primiți în viața intrauterină, de la mamă. În timp, pentru ca acești anticorpi să reziste este nevoie de o serie de vaccinuri pentru a-l proteja pe micuț de mai multe boli, care pot conduce la deces. Conform medicilor, cele mai importante vaccinuri sunt cele împotriva difteriei, tetanusului, tusei convulsive, hepatitei B, poliomielitei, rujeolei, rubeolei, oreonului și tuberculozei. Rata medie de acoperire vaccinală este de 69,4% pentru vaccinul DTP4 (patru doze de vaccin împotriva difteriei, tetanosului şi pertusis), pentru vaccinul contra rubeolei, rujeolei şi oreionului este de 75,4%, iar pentru hepatita B este de 91,3%. Faţă de copiii născuţi cu un an anterior (iulie 2012), acoperirea vaccinală a scăzut cu 4% în cazul vaccinului împotriva hepatitei B.

„Se vaccinează împotriva difteriei, tetanusului, tusei convulsive, hepatitei B, poliomielitei, rujeolei, rubeolei, oreonului și în cazul tuberculozei se mai vaccinează, care sunt niște boli care au o mortalitate foarte mare la momentul de față, boli pe care ONSU vrea să le eradicheze, ceea ce ar fi un lucru foarte bun pentru că chiar dacă se întâmpla să scape copilul după boală poate să rămână cu sechele foarte grave pe toată viața în cazul poliomielitei. Acestea ar fi vaccinurile obligatorii care se fac, dar nu sunt chiar obligatorii pentru că nu ai cum să forțezi părintele, dar ar trebui să aibă responsabilitate și să le accepte”, a mai spus Carmen Adriana Dogaru, președinta Societății de Medicină de Familie din Dolj.

În Dolj, Sănătatea stă bine la capitolul vaccinare, dar cu eforturi foarte mari. În acest an s-au administrat 67.206 doze de vaccin dintre care: 4.220 Hep B, 6.107 pediatric BCG, 10.933 DTPa-VPI-Hib-HB, 9.135 DTPa-VPI-Hib, 6.655 RRO, 9.634 VPI și 20.522 GRIPAL.

„Deocamdată noi stăm bine, dar sunt probleme la nivel național. Avem peste 90% în toate cazurile, însă greu, colegii noștri epidemiologi și medicii de familie au activitate intensă în sesnsul acesta ca să reușească valorile acestea”, au spus reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Dolj.

La nivel global peste trei milioane de copii sub vârsta de cinci ani mor din cauza nevaccinării. Principala cauză de mortalitate la nivel global la copiii cu vârste sub 15 ani, o reprezintă bolile pneumococice care pot fi prevenite prin vaccinare. Peste 1.600.000 de persoane mor din această cauză, dintre care aproape 1 milion sunt copii cu vârste sub cinci ani.
În România, rata mortalităţii infantile din cauza bolilor pneumococice la nivelul anului 2010 la 1.000 născuţi vii a fost de 9,79, conform Institutului Naţional de Sănătate Publică. Acest lucru situează ţara noastră pe locul doi, după Republica Moldova, deasupra mediei europene, ţinând cont de faptul că media este de 4,18 decese la 1.000 de născuţi vii.

 

 

 

Politica