luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Admiterea la liceu sau la facultate ar putea depinde de nota la purtare

Admiterea la liceu sau la facultate ar putea depinde de nota la purtare, după ce violența în școli a devenit un fenomen scăpat de sub control. Propunerea aparține unui lider sindical, în condițiile în care în fiecare zi zece copii sunt agresați pe holurile școlii de colegi.

Ideea este apreciată de părinți, de unii elevi, în timp ce directorii de școli spun că ar fi dificil de implementat. În ceea ce privește Ministerul Educației, acesta nu a oferit un punct de vedere.

„Eu dau la Drept și mi s-ar părea o chestie foarte bună să conteze pentru că dacă tu ai reputația pătată în școală nu este ok”, a declarat un licean.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În urma valului de violențe din unitățile de învățământ, specialiștii în educație și reprezentanții ministerului au propus introducerea mai multor măsuri în școli.

Printre aceste măsuri se numără montarea camerelor de supraveghere în școli, astfel încât să fie prevenite actele de violență.

Cu toate acestea, experții în educație sunt de părere că măsura nu va da roade, asta pentru că elevii violenți oricum vor comite astfel de fapte, chiar dacă știu că sunt monitorizați video, scrie antena3.ro

Tocmai de aceea, sindicaliștii din educație propună oficialilor să fie scăzută nota la purtare, astfel încât elevii să fie sancționați și să știe că vor răspunde direct pentru ceea ce fac.

Mai mult decât atât, sindicaliști propun ca nota la purtare să fie calculată la media de admitere la liceu și de media de admitere la facultate, astfel încât elevii să se gândească de două ori înainte de a comite un act de violență.

Există, însă, specialiști în educație care susțin că nici această măsură nu va schimba nimic, în condițiile în care există elevi care nu sunt interesați de liceul pe care îl vor urma, de ce fel de studii vor avea în continuare.

De asemenea, există și elevi care nu doresc să urmeze studii superioare și să meargă mai departe la facultate.

Violențele în școli au crescut îngrijorător de mult în ultima perioadă.

În ultimii 7 ani, statisticile arată că au avut loc peste 50.000 de astfel de fapte în unitățile de învățământ din România.

Două dintre astfel de cazuri au avut loc recent, atunci când un elev a folosit un spray lacrimogen în curtea unui liceu din Capitală, iar un alt școlar a fost tăiat la mână, cu un cuțit, de către un alt elev, totul petrecându-se în curtea școlii.

Politica