luni, mai 20, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Incluziunea romilor din Vâlcea. Ce plan au autoritățile

Planul Județean de Măsuri pentru anul 2024 privind incluziunea romilor a fost votat, în cadrul ședinței Grupului de lucru mixt, la Prefectura Vâlcea.

Potrivit reprezentanților instituției, „având în vedere preocuparea pentru promovarea incluziunii sociale și îmbunătățirea condițiilor de viață ale cetățenilor români aparținând minorității rome, acest plan vizează implementarea unor acțiuni menite să sprijine și să îmbunătățească viața comunităților vulnerabile de romi din județul Vâlcea”.

Planul cuprinde mai multe obiective. Între altele, includerea comunităților de romi vulnerabile în programele naționale de locuințe sociale; includerea comunităților de romi marginalizate în programele naționale de racordare a locuințelor la rețelele de utilități (energie electrică, apă și canalizare), o atenție deosebită fiind acordată asigurării accesului la apă potabilă; includerea comunităților de romi vulnerabile în programele naționale de infrastructură locală/comunitară – asfaltarea, pietruire a drumurilor, străzilor (PNDL); identificarea și implementarea de soluții de relocare a familiilor aflate în zone de risc sau în risc de evacuare; asigurarea accesului cetățenilor români de etnie romă la un sistem de educație incluzivă de calitate; reducerea abandonului școlar în rândul elevilor de etnie romă; creșterea gradului de cuprindere a copiilor de etnie romă în sistemul educațional formal; asigurarea calității actului educațional în unitățile de învățământ (preșcolar și școlar) cu elevi preponderent romi, cu accent pe școlile segregate rezidențial și pe școlile din comunitățile izolate; valorizarea capitalului uman, cu accent pe tineri și femei de etnie romă din mediul rural, prin înființarea de centre multifuncționale și îmbunătățirea metodelor de intervenție inter-instituțională cu prioritate în comunitățile rurale, elaborarea de instrumente standardizate de lucru și metodologii unitare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

De asemenea, se urmărește susținerea cercetării, conservării și promovării patrimoniului cultural rom și a identității culturale rome prin: măsuri care vizează promovarea identității și culturii rome; valorizarea patrimoniului cultural rom și a identității rome prin limba romani; valorizarea patrimoniului cultural rom și a identității rome prin portul tradițional rom; revalorizarea patrimoniului cultural rom și al identității rome prin conservare a meșteșugurilor tradiționale ale romilor. Totodată ar urma să fie onitorizate cazurile de discriminare şi abuz asupra romilor săvârşite de autorităţi şi popularizarea sancţiunilor luate împotriva acestora, precum şi a accesului romilor la serviciile publice.

spot_img
spot_img

Politica