luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Parteneriat pentru Piciorul Podului lui Traian

Consiliul Județean (CJ) Mehedinți a aprobat un acord de parteneriat cu Municipiul Drobeta Turnu Severin prin care Primăria, ca proprietar al terenurilor din zona adiacentă Piciorului Podului lui Traian, le pune la dispoziția CJ pentru depunerea unui proiect pe fonduri europene, astfel încât să se pună în valoare acest obiectiv împreună cu Amfiteatrul Roman din cadrul Muzeului Regiunii Porților de Fier, au anunțat reprezentanții administrației mehedințene.

Proiectul va fi depus în cadrul Programului Regional.

„Piciorul Podului lui Traian este unul dintre cele mai atractive obiective pentru turiștii care ajung în județul Mehedinți. Intenția este să îl punem în valoare prin amenajarea spațiului din imediata apropiere după ce Consiliul Județean Mehedinți și Muzeul Regiunii Porților de Fier au restaurat obiectivul în sine! Cererea de finanțare ar urma să fie depusă în toamna acestui an după ce se va realiza proiectul tehnic”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Podul lui Traian a fost ridicat în perioada 103-105 d.Hr., de către ilustrul arhitect Apollodor din Damasc (c.60-c.125), la ordinele împăratului Traian (98-117). Clădit din piatră şi bârne de lemn, scopul podului a fost de a permite transportul trupelor romane şi a proviziilor necesare celei de-a doua campanii militare de cucerire a Daciei, potrivit http://danubelimes-robg.eu/, citat de Agerpres.

Politica