sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

VIDEO/ Olt. 12 persoane audiate pentru furt de produse petroliere

41 de percheziții domiciliare au fost dispuse miercuri de către polițiștii olteni, într-un dosar care vizează furtul de produse petroliere. În urma perchezițiilor, 12 persoane au fost duse la audieri. Potrivit oamenilor legii, începând cu anul 2020, mai multe persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 50 de ani, ar fi constituit trei grupări infracționale organizate, în scopul sustragerii de produs petrolier.

Hoții aveau o mașină specială adaptată pentru comiterea infracțiunilor și foloseau cagule pentru a distruge camerele de supraveghere. Furtul s-ar fi facut din OMV Petrom, după ce hoții înțepau mai multe conducte.

„Activitățile au fost desfășurate pentru administrarea probatoriului într-un dosar penal, constituit la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, în care sunt efectuate cercetări pentru constituirea unui grup infracțional organizat și furt calificat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2020, mai multe persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 50 de ani, ar fi constituit trei grupări infracționale organizate, în scopul sustragerii de produs petrolier.

Persoanele ar fi folosit un mod deosebit de operare, prin folosirea unui autoturism special adaptat pentru comiterea faptelor, folosirea de cagule și distrugerea sistemelor de supraveghere ale persoanei vătămate.

În urma activităților efectuate, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, aproximativ 20 de tone de produs petrolier.

Totodată, au fost puse în aplicare 12 mandate de aducere, persoanele fiind conduse la audieri.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

La activități au participat polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, luptători din cadrul serviciilor pentru acțiuni speciale Olt și Argeș și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Olt.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, Inspectoratului de Poliție Județean Argeș și Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman”, potrivit IPJ Olt.

Politica