luni, mai 20, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Cicâldău și Mihăilă, vedete la echipele de club

Doi dintre fotbaliștii pe care CSU Craiova i-a vândut recent, Alexandru Cicâldău și Valentin Mihăilă, au devenit deja oameni de bază la echipele lor de club. Dacă Mihăilă a ajuns cu mai mult timp în urmă la Parma și a apucat chiar și să retrogradeze în Serie B, Cicâldău este la început în Turcia, acolo unde s-a impus deja ca titular la Galatasaray.

Fotbaliștii pe care CSU Craiova a încasat, în total, aproximativ 15 milioane de euro au înscris pentru formațiile la care evoluează. Dintre cei doi, doar Mihăilă a ieșit învingător după ultima etapă disputată, Cicâldău reușind doar o remiză, alături de Olimpiu Moruțan.
Galatasaray a remizat pe terenul celor de la Kasimpasa, scor 2-2, în runda a treia din campionatul Turciei. Cicâldău a marcat, din nou, de această dată din pasa lui Moruțan, iar Fatih Terim nu s-a ferit de cuvinte când a venit vorba despre mijlocașul transferat de la Craiova.

„În prima repriză, când am fost mai bine din punct de vedere fizic, 2-0 a fost un rezultat prea mic. Puteam să avem 4-0 sau 5-0. Am avut ocazii foarte clare de a marca, dar asta nu s-a întâmplat și am primit noi gol înainte de pauză. În prima repriză, Galatasaray a jucat foarte bine. La 2-1, adversarul mereu speră. Apoi am făcut o greșeală clasică și am primit din nou gol. Meciul nu ar fi trebuit să ajungă aici. După prima repriză, după șansele avute, trebuia să mai înscriem un gol și să fim liniștiți. Trebuia să luăm 3 puncte. Cicâldău e omul cel mai important al nostru care face legătura cu ofensiva. L-am înlocuit pentru că avea probleme cu stomacul”, a spus Fatih Terim, citat de Fotomac. Românii au fost titulari. Galatasaray: Muslera – Boey, Luyindama, Nelsson, Van Aanholt – Moruțan, Kutlu, Cicâldău – Alper, Diagne, Kerem.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Valentin Mihăilă devine, încet, încet, unul dintre cei mai importanți jucători de la Parma. Alături de Denis Man, tânărul vândut de CSU în Italia are misiunea de a promova în Serie A, la finalul sezonului, iar acest obiectiv este realizabil, ținând cont de ambițiile din cadrul echipei. Duminică, Parma a obținut prima victorie în acest sezon de Serie B, după ce Valentin Mihăilă a înscris golul decisiv, în ultima fază a meciului cu Benevento. Românul a fost trimis de Enzo Maresca pe teren în minutul 77, iar în minutul 7 al prelungirilor a adus succesul echipei sale.
La finalul partidei, Mihăilă a dat dovadă de modestie și a pus pe primul loc grupul. Jucătorul nu și-a uitat familia și prietena, cărora le-a dedicat golul marcat în poarta celor de la Benevento.

„Golul acesta înseamnă enorm, pentru că sunt trei puncte foarte importante pentru îndeplinirea obiectivului nostru. Am muncit mult, sunt bucuros că am reușit să marchez. Acum trebuie să ne gândim la următorul joc. E victoria grupului, muncim în fiecare zi pentru a câștiga. Dedic golul familiei și prietenei mele, care au urmărit meciul la televizor. Antrenorul mi-a spus să intru pe teren și să fac ce știu.  Vazquez mi-a dat o pasă excelentă, îi mulțumesc și lui pentru assist. Toată lumea mi-a fost alături, le mulțumesc, trebuie să continui să lucrez pentru a atinge forma maximă”, a declarat Valentin Mihăilă.

foto: Instagram

spot_img
spot_img

Politica