sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Adi Mutu, gata să înceapă munca la FCU Craiova: „Vreau să vorbească rezultatele”

Adi Mutu a susținut prima conferință de presă după ce a semnat cu FCU Craiova. Alături de „Briliant” au fost Adrian Mititelu Jr., Mircea Bornescu și Marcel Pușcaș. Tehnicianul spune că își va canaliza energia către muncă și că va încerca să vorbească prin rezultate.

Trebuie să muncim mai mult. Deja am început. Suntem în discuții cu mai mulți jucători. Pe 12, la reunire, vom da drumul la treabă. Eu sunt o persoană care nu și-a impus limite și nici nu vreau ca ceilalți să își impună. Trebuie să luăm meci cu meci. nu avem un obiectiv anume, pentru că nu vreau limite. Nu vrea să găsim scuze. Vor fi multe discuții. Eu și echipa mea vom vorbi mai puțin și vom munci mai mult. Am obiective. Când semnezi un contract ai și obiective. Acestea sunt pe foaie, pentru că eu sunt un antrenor ambițios. Nu am venit să fac un act de prezență. Nu am venit să fiu actorul principal. Vreau să vorbească rezultatele. M-a convins ambiția și setea de performanță. E o echipă nou promovată, iar eu sunt un antrenor tânăr, este o asemănare”, a spus Mutu.

Antrenorul a stopat zvonurile legate de obiectivele pe care le-ar avea și le-a spus clar fanilor să nu se gândească la titlu din primul sezon: „Familia Mititelu știe ce e de făcut pentru a avea performanță. Trebuie o echipă pe măsură, lucrăm la asta. Să nu vă gândiți că într-un an o să câștigăm campionatul. Ceva care să dureze mult, trebuie construit în timp. Vreau să țin suporterii cu picioarele pe pământ. Să ne gândim că trebuie să rămânem modești și să muncim pentru a face ceva din această echipă. Suntem în altă ligă acum. Avem nevoie de răbdare”, a mai spus Mutu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica