duminică, mai 19, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Florentina Iusco: „Nimic nu se compară cu sentimentul trăit în momentul în care am revenit în arena de concurs”

Într-un an în care competițiile sportive anulate au fost mai multe decât cele disputate, sunt totuși câțiva atleți care au reușit să cucerească medalii și să devină campioni naționali în sală, dar și în aer liber. Federația Română de Atletism își propune, prin proiectul „Campionii României 2020”, să scoată la lumină poveștile nespuse ale sportivilor care, în ciuda greutăților cauzate de pandemia de coronavirus, au reușit să performeze și să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, atât la naționalele din februarie, de la București, cât și la cele din toamnă, de la Cluj Napoca.
Haideți să aflăm împreună povestea succeselor ei din 2020.
Reporter: Cum ai descrie anul competițional 2020 în câteva cuvinte?
Florentina Iusco: A fost un an scurt, din punct de vedere sportiv, și cu puține competiții. A fost un an ciudat.
R.: Într-un an în care competițiile anulate au fost mai multe decât cele disputate, ai reușit totuși să devii campioană națională la lungime atât în sală, cât și în aer liber. Care a fost cheia succesului?
F.I.: Chiar dacă am avut puține competiții, pregătirea nu a lipsit. Pandemia nu m-a împiedicat să mă antrenez. Am fost 100% în fiecare zi.
R.: Care a fost cel mai greu moment din 2020?
F.I.: Cel mai greu moment a fost atunci când am fost nevoiți să stăm cu toții în case timp de două luni. În ciuda faptului că stau la casă și am curte, antrenamentele nu au fost corespunzătoare.
R.: Dar cel mai plăcut?
F.I.: Oooo. Nimic nu se compară cu sentimentul trăit în momentul în care am revenit în arena de concurs!
R.: Cum ți-a schimbat viața pandemia de coronavirus?
F.I.: Am învățat să fiu mai responsabilă. Acesta este cel mai important lucru care s-a schimbat în viața mea în anul 2020.
R.: Ce îți propui pentru acest an?
F.I.: Îmi doresc să fie un an cu rezultate foarte bune la toate competițiile la care voi participa.
R.: Care este marele tău vis, ca și sportivă, și ce vei face pentru a-l îndeplini?
F.I.: Visul meu este să cuceresc o medalie la Jocurile Olimpice. Și pentru asta muncesc în fiecare zi.

FLORENTINA IUSCO
Probă: lungime
Data nașterii: 08.04.1996
Club: LPS Cetate Deva
Antrenor: Nicolae Alexe
Medalii cucerite în 2020:
– medalie de aur la lungime la CN seniori, de la București;
– medalie de aur la lungime la CN seniori, de la Cluj Napoca;
S.B. sală: 6,53 m;
P.B: sală: 6,79 m;
S.B: aer liber: 6,43 m;
P.B. aer liber: 6,92 m.

sursa: fra.ro

Policlinica Buna Vestire Craiova
spot_img
spot_img

Politica