sâmbătă, iulie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Polițiștii doljeni sprijină adopția câinilor fără stăpân

Polițiștii doljeni sprijină adopția câinilor fără stăpân, iar sâmbătă dimineața cei de la Biroul pentru Protecția Animalelor au fost la târgul organizat, în acest sens, în Parcul „Nicolae Romanescu” de Salubritate Craiova.

Au avut o acţiune de conștientizare a proprietarilor cu privire la respectarea legislației incidente protecției animalelor.

„În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au purtat discuții cu participanții la eveniment, în special cu cei care doresc să adopte exemplare canine, informându-i cu privire la obligațiile ce le revin în calitate de deținători, fiindu-le totodată prelucrate prevederile incidente domeniului protecției, cu precădere cele referitoare la asigurarea condițiilor de bunăstare.
De asemenea, au fost distribuite materiale informativ-preventive tuturor celor care au participat la acest eveniment”, potrivit Poliției Dolj.

Oamenii legii reamintesc proprietarilor de câini că au mai multe obligații legale:

Policlinica Buna Vestire Craiova


Să asigure acestora un adăpost corespunzător, hrană şi apă suficiente, posibilitatea de mişcare suficientă, îngrijire şi atenţie şi asistenţă medicală, fiindu-le interzis să aplice rele tratamente şi cruzimi;

Să identifice exemplarele canine prin microcipare sau prin alt mijloc de identificare stabilit de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor;

Să sterilizeze exemplarele canine aparţinând rasei comune şi metişii acestora, precum şi câinii de luptă şi de atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor;

Să ia toate măsurile pentru a preveni un eventual atac canin asupra oamenilor sau a altor animale;



Să nu vândă, să nu înstrăineze sau să ia în proprietate exemplare canine, fără documentele prevăzute de legislaţia sanitară veterinară în vigoare;

Să nu introducă în ţară sau să comercializeze câinii de luptă şi de atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor;

Să anunțe la poliţie pierderea sau decesul câinilor din rasele: Pit Bull, Boerbull, Bandog, American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso.

Nerespectarea acestor obligații poate atrage, după caz, răspunderea penală sau contravențională a deținătorilor exemplarelor canine.

Politica