vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Primul lot de Orostim-HV a fost pus în vânzare. Institutul Cantacuzino anunță că va dubla capacitatea de producție

Institutul Cantacuzino va dubla în curând capacitatea de producție a suplimentului Orostim-HV, după ce la magazinul instituției s-a format azi o coadă de oameni pentru a cumpăra produsul.

Ministerul Apărării precizează că OROSTIM-HV a reprezentat „un proiect de cercetare desfășurat de Institutul „Cantacuzino” pe parcursul acestui an, la finalul căruia Institutul a demarat procesul de microproducție, cu capacitățile experimentale proprii”.

Astăzi, suplimentul pentru creșterea imunității a fost scos la vânzare, la magazinul instituției, primul lot produs, adică unul de 942 de flacoane, scrie Digi24.

Policlinica Buna Vestire Craiova

OROSTIM-HV este un supliment alimentar care conține o combinație dintr-un lizat atomizat format din 15 tulpini bacteriene și o pulbere de extract de orz verde. Are proprietăți antioxidante și de stimulare a imunității, determinând creșterea rezistenței organismului la infecții.

Produsul se administrează în perioadele cu risc de apariție a infecțiilor respiratorii persoanelor care lucrează în colectivități cu susceptibilitate crescută de îmbolnăvire, copiilor cu infecții respiratorii repetate și persoanelor de vârsta a treia în stări cu imunitate scăzută.

Prețul variază între 25 și 80 de lei, în funcție de numărul capsulelor și concentrație: 

  • OROSTIM-HV 125 flacon cu 10 capsule: 25 lei
  • OROSTIM-HV 125 flacon cu 30 capsule: 60 lei
  • OROSTIM-HV 250 flacon cu 10 capsule: 30 lei
  • OROSTIM-HV 250 flacon cu 30 capsule: 80 lei

Politica