sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mehedinți. Primarul Severinului, nemulțumit de stadiul lucrărilor de pe Bulevardul Dunării

Marius Screciu, primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, a declarat că lucrările de modernizare a Bulevardului Dunării sunt întârziate cu cel puțin două săptămâni, motiv pentru care a solicitat constructorului urgentarea lor.
Edilul dorește ca investiția să fie finalizată până la 15 august, bulevardul fiind o arteră importantă pentru accesul către zona portuară și gară.
„Sunt nemulțumit de stadiul în care se află lucrările de modernizare la Bulevardul Dunării, din apropierea Cetății Medievale și am solicitat astăzi constructorului să urgenteze finalizarea investiției, până la 15 august.
Nu pot permite, ca această arteră importantă pentru accesul către zona portuară și gară să fie închisă, de mai bine de două luni și jumătate, iar severinenii să mai aștepte alte săptămâni redeschiderea traficului.
Din punctul meu de vedere, lucrările sunt întârziate cu cel puțin două săptămâni, astfel că voi verifica acest șantier mai des, până când zona va fi complet reabilitată”, a declarat primarul.
Lucrările, pe acest tronson, includ asfaltarea carosabilului, amenajarea trotuarelor și canalizarea pluvială.

Politica