sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Vâlcea: Drumul Naţional 7, inundat pe Valea Oltului

Drumul Naţional (DN) 7 este inundat, pe Valea Oltului, în localitatea Câinenii Mari din judeţul Vâlcea, din cauza apei scurse de pe versanţi în urma precipitaţiilor abundente, circulaţia rutieră desfăşurându-se cu dificultate.

 

Purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu, a declarat că adâncimea apei este de aproximativ 10 centimetri.

„Pompierii ISU VL intervin pentru evacuarea apei pe Drumul Naţional 7, la kilometrul 234, în zona Balta Verde. Se circulă pe ambele sensuri, iar apa are aproximativ 10 centimetri”, a declarat reprezentantul ISU.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Potrivit localnicilor, zona este una frecvent inundabilă, mai ales în perioadele cu precipitaţii abundente.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prelungit Codul Portocaliu de ploi abundente până marți la ora 10.00, Vâlcea numărându-se printre cele 19 județe afectate.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 3 iulie, ora 10.00 – 4 iulie, ora 10.00, vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, pe parcursul zilei de luni (3 iulie) mai ales în Oltenia, Muntenia, sudul Banatului și local în Transilvania și Moldova, iar noaptea, cu precădere în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei și în sudul Moldovei.

Ploile vor fi însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului și, izolat, grindină.

În intervale scurte de timp sau prin cumulare, în județele Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Covasna, Vrancea, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Ialomița și Călărași, în municipiul București și în zona de munte a județelor Hunedoara, Alba, Sibiu și Brașov se vor înregistra cantități de apă de 50 – 70 de litri pe metrul pătrat și pe arii restrânse peste 80 – 90 de litri pe metrul pătrat, îndeosebi în județele Teleorman, Giurgiu, Olt, Argeș și Vâlcea.

De asemenea, ANM a instituit Cod Galben în Dobrogea, local în Moldova, Transilvania, sudul Banatului, vestul Olteniei și nord-estul Munteniei unde se vor înregistra, în intervale scurte de timp sau prin cumulare, cantități de apă de 25 – 50 de litri pe metrul pătrati.

Politica