luni, mai 20, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Duminica Sfintei Cruci la Biserica “Sfântul Gheorghe-Nou” din Craiova

Biserica „Sfântul Gheorghe – Nou” din cartierul craiovean Brazda lui Novac a fost neîncăpătoare în Duminica a treia din Postul Sfintelor Paşti, pentru numărul mare de credincioşi care au dorit să participe la Sfânta Liturghie arhierească săvârşită aici de către Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii a fost săvârşită şi hirotonia întru preot a diaconului Dorel-Marian Lăutaru, pe seama Bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Parohia Plopşor, Protoieria Craiova Nord, judeţul Dolj.

La final, Mitropolitul Olteniei a subliniat semnificaţia şi motivul cinstirii Sfintei Cruci în Duminica a 3-a din Postul Mare. „La jumătatea Postului Sfintelor Paşti, Biserica a aşezat spre cinstire şi închinare Sfânta Cruce a Mântuitorului Iisus Hristos, pentru ca toţi cei care s-au ostenit până acum cu postul şi rugăciunea să primească putere şi binecuvântare de a merge mai departe pe urcuşul duhovnicesc spre Golgota Învierii. Sfânta Cruce ne asigură astfel că printr-o nevoinţă de scurtă durată putem spera la Împărăţia cea veşnică a Tatălui Ceresc. Dacă lucrurile pământeşti pe care ni le-a dăruit Dumnezeu ne ajută să ne ducem traiul zilnic, ele nu ne pot conduce însă la biruinţa împotriva celui rău, a patimilor şi ispitelor acestei lumi. Singură Crucea Mântuitorului este arma noastră împotriva diavolului, ea este reazemul, este toiagul ce dirijează drumul vieţii noastre spre mântuire, deoarece ne ajută să punem în centrul preocupărilor noastre nu trupul cel muritor, ci sufletul cel nemuritor, aşa cum au făcut sfinţii care au ajuns cu îngerii în ceruri”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu.

Biserica „Sfântul Gheorghe – Nou”- repere istorice

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ctitorie a boierilor Stoieneşti, Biserica „Sfântul Gheorghe – Nou” din Craiova este situată pe strada Păltiniş din cartierul Brazda lui Novac. A fost ridicată în anul 1722, mărită în 1755 şi din nou refăcută în urma cutremurului din 1838. Sfântul locaş se impune îndeosebi prin pictura exterioară realizată de pictorul Costin Petrescu, turla de pe pronaos concepută cu baza pătrată şi clopotniţa realizată în genul culelor din Oltenia. Pictura interioară este opera unui demn urmaş ai familiei ctitorilor, Eustaţie Stoenescu, cel care a realizat o lucrare deosebită, unicat în ţara noastră. Biserica a fost pentru o perioadă şi mănăstire, fapt consemnat de către Dionisie Fotino în lucrarea „Istoria Daciei”.

De-a lungul celor aproape 3 secole de existenţă, biserica a avut un rol important în viaţa religioasă şi cultural-educativă a urbei. Aici a funcţionat o „şcoală de psaltichie” şi o şcoală de pictură. Şi în prezent biserica menţine o strânsă colaborare cu şcoala, în speţă cea din cartierul în care este situată şi care poartă numele hramului bisericii. De altfel, după decembrie 1989, Şcoala Gimnazială „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din cartierul Brazda lui Novac a fost prima unitate şcolară din Craiova care a luat numele unui sfânt creştin ortodox şi nu a unei personalităţi culturale sau istorice aşa cum era până atunci cutuma.

La altarul sfântului locaş au slujit de-a lungul timpului preoţi cu o vastă activitate pastoral-misionară şi culturală. Dintre ei amintim numai pe doi dintre cei mai apropiaţi de zilele noastre: preotul Ilie Brătan şi preotul Ioan Răduţ, ambii profesori la Seminarul Teologic din Craiova şi consilieri culturali în vremea vrednicilor de pomenire mitropoliţi ai Olteniei, Firmilian şi Nestor.

 

spot_img
spot_img

Politica