duminică, mai 19, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Strămutarea satului Runcurel, în vizorul ecologiştilor

Greenpeace şi Bankwatch cer premierului Dacian Cioloş revocarea Hotărârii de Guvern pentru exproprierea „abuzivă” a sătenilor din Gorj în vederea extinderii carierelor de lignit. Localnicii îi transmit premierului memoriul pentru revocarea hotărârii, susţin cele două organizaţii.

În acest sens, Greenpeace România şi Bankwatch România au transmis luni premierului o solicitare de revocare a HG 960/09.12.2015, act normativ privind aprobarea amplasamentului carierei de lignit Jilţ Nord şi declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate în coridorul lucrării de utilitate publică. 
Scrisorii i-a fost ataşat un memoriu al locuitorilor din Runcurel, „sat ce urmează să fie evacuat şi distrus pentru extinderea carierei de alimentare cu cărbune a termocentralei Turceni din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO)”, se arată într-un comunicat de presă al celor două organizaţii. Ecologiştii mai susţin că sătenilor din Runcurelu li s-au alăturat şi locuitori din Mătăsari ce ar urma să fie prejudiciaţi de hotărârea în cauză.
„În ciuda contestaţiilor făcute de Greenpeace România, Guvernul a dat undă verde exproprierilor în decembrie 2015. În perioada 9-10 şi 23-24 ianuarie, organizaţiile Greenpeace România şi Bankwatch România  au vizitat zona şi au ascultat nemulţumirile localnicilor. Principalele probleme semnalate de aceştia sunt legate de condiţiile complet injuste pentru compensarea proprietăţilor şi de lipsa de sprijin din partea propriei primării ce ar trebui să îi ajute cu actele de proprietate. În plus, sătenii au reale îngrijorări despre realizarea strămutării stipulate în studiul de evaluare realizat de CEO.
Încă din iunie 2015, Greenpeace România împreună cu o serie de ONG-uri de mediu au atras atenţia guvernului asupra lipsei de justificare a acestei hotărâri. Punctele prezentate în scrisoarea de astăzi vizează negocierea nedreaptă cu proprietarii, prejudiciul iremediabil adus mediului natural, acordarea de ajutor de stat nelegal unei companii şi ineficienţa investiţiei pentru societatea română”, se arată în comunicatul menţionat.
Ionuţ Cepraga, coordonator de campanii Greenpeace România, apreciază că “dreptul de proprietate şi dreptul la demnitate sunt drepturi fundamentale, iar localnicii ne-au cerut ajutorul fiindcă aceste drepturi le sunt ameninţate. Suntem alături de ei pentru împiedicarea exproprierilor abuzive în vederea extinderii carierelor de lignit.”
 “Localnicii din Runcurelu şi Mătăsari sunt afectaţi de ani de zile de poluarea intensivă a aerului şi de zgomotul utilajelor care funcţionează în carieră. Cu toate că populaţia a acceptat această situaţie, Complexul Energetic Oltenia a evitat negocierea directă cu proprietarii, trimiţȃndu-le notificări impersonale care nu le oferă alternative”, afirmă Alexandru Mustaţă, coordonator de campanii Bankwatch România

 

spot_img
spot_img

Politica