luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

ALDE Dolj – Bugetul pe 2016 nu respectă legea, iar învățământul este în continuare subfinanțat

Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE Dolj) a susţinut, miercuri, prima conferinţă de presă de la înființare. ALDE se anunţă a fi un partid puternic, cu o echipă bine organizată, fiind constituit deja în peste 80% din localităţile judeţului Dolj, urmând a-şi extinde organizaţiile, începând cu luna ianuarie, şi în restul localităţilor la nivelul cărora nu există încă o organizare oficială, după cum spune președintele de la Dolj al partidului, Ion Cupă.

“Noi am luat fiinţă acum două luni şi între timp, am parcurs anumite etape obligatorii în viaţa de partid. Suntem o echipă, la ora aceasta în judeţ avem organizaţii în peste 80% din localităţi urmând ca în luna ianuarie să finalizăm şi celelalte localităţi unde nu avem încă oficial organizaţiile, ţinând cont şi de candidaturile care se stabilesc pentru primăriile din fiecare localitate de aceea nu ne-am grăbit să venim cu anunţuri pentru candidaturile la primării. Timp mai este foarte mult, şase luni de zile până la alegerile locale. Avem oameni noi, oameni care nu au făcut politică și au foarte mare deschidere spre a face ceva în viața socială și politică”, a afirmat Cupă.

Totodată, șeful ALDE Dolj a ținut să precizeze că partidul a dat un vot negativ bugetului de stat pe 2016, motivând că: ”Am văzut cu toţii şi poziţia domnului președinte Tăriceanu, o poziţie care, ilustrează clar de ce nu s-a votat. Eu vă dau exemple foarte clare şi concise pentru care s-a luat decizia să nu votăm bugetul. În noiembrie s-a votat în Camera Deputaţilor Legea privind irigaţiile care avea prevăzut pentru următorii ani o investiţie foarte mare pentru irigaţii şi unde ar fi trebuit prevăzuţi pentru anul 2016, 600 şi ceva de de milioane de lei şi nu s-au prevăzut decât în jur de 100 milioane lei. După părerea noastră, bugetul se construieşte după legea în vigoare şi după părerea noastră s-a încălcat legea. La finalul dezbaterilor din comisie, înainte de dezbaterea din plen, a venit o surpriză totală, introducerea unui amendament destul de complicat, repartizarea sumelor din cotele defalcate și din impozitul pe venit către primării. Ne-am trezit cu nouă formulă de distribuire a banilor. A existat clar o negociere netransparentă. Această formulă reintroduce în joc consiliul județean”, a mai spus Ion Cupă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

 

Mircea Năstase, candidatul ALDE la funcția de Primar al Craiovei, președinte al partidului la nivel local, a vorbit despre bugetul alocat învățământului în 2016, buget care este în continuare subdimensionat:

„Este în continuare tratat cu procente sub 4% și este clar că atunci când nu tratezi educația ca o temă principală nu trebuie să ai așteptări la o dezvoltare armonioasă a unei țări, a unei localități. Bugetul acesta nu este numai pentru salarii. Sunt acuzați foarte mulți dascăli de faptul că toată lumea se zbate pentru salarizare. Nu este adevărat. Este vorba de ceea ce înseamnă dotări, reabilitări de clădiri. Sunt foarte multe probleme cu care se confruntă învățământul. Ar trebui implementată, mult mai rapid, o strategie la nivel local pentru a putea să acoperim din aceste lipsuri. E de remarcat faptul că au fost tentative de reabilitare a unor școli, dar una este să reabilitezi dintr-un buget al primăriei și alta este să reabilitezi pe fonduri europene. O comunitate locală nu-și poate permite un proiect de anvergură pentru toate școlile. De aceea consider că o strategie la nivel local și pentru educație și pentru sănătate este obligatorie în următoare perioadă. Nu mai vorbim de învățământul tehnic și profesional, care este la pământ. Se încearcă de un an și jumătate, doi ani, o reabilitare a învățământului tehnic și profesional, numai că nu ai cum să vorbești de o calificare serioasă cu dotările din anii '70. “

Legat de alegerile locale din 2016, reprezentanții ALDE spun că nu se vor baza pe atacuri la persoane, ci pe candidați decenți.

Dumitru Ghinea, președinte executiv al ALDE Dolj, a precizat: “În clipa de față suntem capabili să vă spunem că avem organizații în marea majoritate dintre localități. În clipa de față suntem singurul partid de opoziție, dacă facem abstracție de partidul domnului Traian Băsescu care încă se naște, și suntem singurii reprezetanți ai liberalismului în forurile europene.”

 

Amănunte, în ediția de luni, 28 decembrie 2015, a cotidianului „Jurnalul Olteniei”.

Politica