joi, mai 9, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Biserica din Parohia Ciocănești, resfinţită de Mitropolitul Olteniei

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, s-a aflat duminică, 25 octombrie, în mijlocul credincioșilor din Parohia Ciocănești, Protopopiatul Craiova Sud. Cu acest prilej, Întâistătătorul Bisericii din Oltenia a săvârșit Sfânta Liturghie și slujba de resfințire a Bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, unde în ultimul an au fost realizate lucrări de restaurare și înfrumusețare. În cadrul Sfintei Liturghii, preotul Bălan Bibian a fost ridicat la rangul de iconom, pentru activitatea pastorală deosebită.

„Trebuie să-L iubim pe Dumnezeu mai mult”

La final, Mitropolitul Olteniei a exprimat bucuria sfințirii unei biserici, subliniind rolul pe care sfântul locaș îl are în viața credincioșilor. „Este o bucurie negrăită ca în această zi să fim împreună în acest sfânt locaș, care a suferit în urma furtunii și a trăsnetelor din timpurile trecute. Este bucurie, pentru că întreaga comunitate, întreaga parohie de aici astăzi a avut fericirea să primească prin rugăciune și chemarea lui Dumnezeu Darul Preasfântului Duh care sfințește toate. În viața noastră avem nevoie imperativă de această sfințenie. Nu putem să trecem în viața veșnică și să fim primiți în Împărăția lui Dumnezeu dacă nu primim sfințenia lui Dumnezeu”, a spus ÎPS Irineu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Ciocănești, sat Ciocănești, comuna Dioști, județul Dolj a fost ridicată între anii 1908 – 1910. Sfântul locaş a fost grav avariat de un incendiu izbucnit în urma unui trasnet, în anul 2 august 2014. Lucrările de reparație și de înfrumuseţare au fost coordonate de preotul paroh Bălan Bibian și s-au desfășurat cu sprijinul enoriașilor parohiei, al Consiliului Parohial și al Consiliului Local Dioști.

 

Politica