sâmbătă, mai 18, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Ungur, în optimi la Brest

Tenismanul român Adrian Ungur s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului challenger de la Brest (Franţa), dotat cu premii totale de 106.500 euro, după 6-4, 6-2 cu portughezul Romain Barbosa. Ungur (30 ani), cel mai bun tenisman român al momentului (173 ATP), s-a impus după doar 63 de minute în faţa unui jucător de 21 de ani (475 ATP). Românul şi-a asigurat un cec de 1.830 euro şi 10 puncte ATP, iar în turul secund va juca împotriva italianului Andrea Arnaboldi (27 ani, 154 ATP), victorios cu 2-6, 6-3, 7-6 (7) în faţa francezului Nicolas Mahut, al doilea favorit. 

Adrian Ungur conduce cu 3-1 în meciurile directe, după ce s-a impus în 2009, cu 6-3, 6-2 în semifinale la Todi (Italia), în 2011 în primul tur la Napoli, cu 7-5, 6-4, şi anul trecut la Sibiu, în runda inaugurală, cu 6-2, 6-2. Arnaboldi a câştigat în 2010 la Marrakech, cu 2-6, 6-2, 6-4, în primul tur.
 

spot_img
spot_img

Politica