joi, mai 2, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mihai Voicu: „Guvernul Ponta încheie mandatul cu un bilanţ negativ”

PNL acuză guvernarea PSD că s-au pierdut bani obţinuţi din fonduri europene din cauza unor proiecte care nu au fost duse la bune sfârşit sau au fost făcute de mântuială. Această afirmaţie a fost făcută şi la Craiova de către deputatul de Dolj, Mihai Voicu, în contextul în care autostrada Sibiu-Orăştie a fost inaugurată forţat, doar cu două zile înainte de turul II al alegerilor prezidenţiale. 

PNL cere înfiinţarea unei comisii parlamentare care să ancheteze neregulile constatate la realizarea autostrăzii Sibiu-Orăştie, după ce au apărut crăpături în asfalt. S-ar putea pierde bani şi la Craiova, iar administraţia locală să fie nevoită să restituie fondurile financiare din bugetul local, consideră Mihai Voicu.

„Încep cu un subiect punctual, care pare  departe de noi, care nu pare extrem de interesant pentru Dolj, pentru Oltenia, Craiova şi anume autostrada Sibiu-Orăştie. Acolo vom pierde bani, foarte mulţi, fonduri europene. Și lucrul ăsta se petrece din lăcomie şi din prostie. A fost o inaugurare forţată, a acelui tronson, exclusiv din raţiuni electorale, cu o zi înainte de turul II al alegerilor prezidenţiale, în pofida avertismentelor constructorului, că această inaugurare pripită poate avea consecinţe, care din nefericire pentru noi s-au întâmplat, a dus la o situaţie în care ne încadrăm în prevederi, care ne fac să restituim sume importante de bani. Adică, vom restitui Uniunii Europene anumite părţi ale finanţării. Din păcate acest lucru este foarte posibil să se întâmple şi la Craiova. În acest context, PNL cere la Sibiu-Orăştie, o comisie parlamentară de anchetă pentru a găsi vinovaţii pe acest subiect. Acelaşi lucru s-ar putea întâmpla şi la Craiova să pierdem sume importante de bani din cauza incapacităţii administraţiei locale PSD a Craiovei de a gestiona proiecte pe care le-a început fără un plan serios de finalizare în timp, exclusiv din motive care ţin de apropierea alegerile locale. Indiferent că vorbim de Calea Bucureşti, de Bariera Vâlcii, de Parcul „Romanescu”, toate aceste proiecte, care sunt utile, nimic de spus, sunt prost gestionate şi cel mai probabil, vor duce la sancţiuni financiare şi la impunerea continuării lucrărilor, nu din finanţări europene, ci din bugetul local, e o pagubă dublă şi cred că administraţia locală, trebuie să dea răspunsuri serioase”, a declarat senatorul Mihai Voicu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Acesta a adus în discuţii şi planificarea construirii Autostrăzii Piteşti-Craiova, lansată de Guvernul Ponta. Liberalul Mihai Voicu este de părere că nu trebuiau făcute afirmaţii nefondate prin care să amăgească oamenii că această autostradă va fi realizată.

„Autostrada Piteşti-Craiova au fost numeroase angajamente de tipul mâine, mâine, mâine, în curând se încheie din fericire, mandatul PSD, atât la nivel local cât şi la nivel naţional. Eu mă întreb de ce au făcut afirmaţii fără acoperire, doamna Lia Olguţa Vasilescu a fost în special campionul angajamentelor ferme cu privire la intenţia Guvernului de a face această autostradă. Nu era nevoie de aceste angajamente. În fond, nu este responsabilitatea Primăriei Craiova să construiască autostrăzi, evident. Numai că apartenenţa politică în acelaşi partid de mincinoşi ai doamnei Vasilescu şi  domnului Ponta au dus la această amăgire. La un moment dat, doamna Vasilescu putea să iasă şi să spună, domne, m-a minţit Ponta, v-am minţit şi eu pe voi pentru că m-a minţit Ponta.Nu este vina mea, nu pot să fac eu autostradă, aici are dreptate, evident, însă angajamentele cu privire la această autostradă sunt penibile. Este singurul Guvern din istorie, deja, care o să încheie un mandat de patru ani, cu un bilanţ negativ. Au făcut autostrăzi cu minus, pentru că dacă scazi ce pierdem pe Sibiu-Orăştie şi aduni kilometri pe care i-au făcut, o să dea cu minus, este absolut jenant”, a mai declarat Mihai Voicu.

„Legea irigaţiilor, făcută pe genunchi”

În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă susţinută de Mihai Voicu s-a aflat şi Nicolae Giugea, fost prefect de Dolj, care a spus că legea irigaţiilor nu este permisivă, realizată „pe genunchi” de Ministrul Agriculturii. Potrivit acestuia ar trebui să existe o strategie naţională de îmbunătăţiri funciare.

„Voiam să fac referiri în ceea ce priveşte un omolog al CNADR, respectiv Administraţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare. A ieşit mare tam-tam că liberalii sunt împotriva celor care irigă în agricultură, că suntem împotriva agricultorilor români. Nu, a fost o lege a irigaţiilor făcută „pe genunchi” de onorabilul domn ministru al Agriculturii. Nu ştiu dacă domnul ministru a luat în calcul că pentru a folosi marele sistem de irigaţii Sadova-Corabia trebuie pompată apa până la treapta a patra, ceea ce înseamnă nişte costuri uriaşe. Nu ştiu dacă domnul ministru s-a consultat cu cei de la Dăbuleni să afle într-adevăr ce înseamnă irigaţiile. A venit, a făcut nişte poze într-o staţie de pompare şi a plecat. Irigaţiile şi sistemul de îmbunătăţiri funciare, înseamnă mult mai mult.Trebuia supusă dezbaterii publice o strategie naţională de îmbunătăţiri funciare. Este necesară pentru că în România avem din cele 14 milioane de hectare de teren agricol, jumătate, aproape 7 milioane de hectare sunt purtătoare de amenajări pentru irigaţii, desecări, pentru combaterea irigaţiilor, amenajări pentru combaterea eroziunii. Nu am auzit nimic de ce se va întâmpla cu marele proiect canalul Siret-Bărăgan, dacă se va întreba cineva de ce se gândise altcineva şi nu s-a mers mai departe cu canalul Dunăre-Jiu-Olt-Argeş, ce asigura o irigare gravitaţională, apa s-o aduci de sus în jos, nu de jos în sus cum e în momentul de faţă. Vin americanii, străinii şi spun că sunteţi mari beneficiari, aveţi Dunărea aproape, păi, da, dar Dunărea curge în Marea Neagră şi la bulgari. La noi, când se inundă, în rest pentru irigaţii nu avem posibilitatea s-o folosim. Asta a fost motivaţia noastră pentru care s-a respins legea irigaţiilor în România, pentru că este complet ruptă de realitate”, a precizat Nicolae Giugea.

Politica