sâmbătă, mai 18, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Trofeul “Cristi Neamţu” a rămas la gazde

Localitatea doljeană Ostroveni, originară  fostului portar al Ştiinţei,  a organizat sâmbătă şi duminică a 13-a ediţie a Memorialului “Cristi Neamţu”, turneu la finalul căruia s-a impus echipa “băştinaşă” din Ostroveni, Recolta. Gazdele au dispus cu 5-3 în ultimul act de Danubius Bechet, trecându-şi în cont al cincilea trofeu dedicat fostului portar al Universităţii Craiova, ce a decedat în anul 2002, la o vârstă mult prea fragedă(21 ani). Pentru formaţia câştigătoare au marcat Bugălă, Stoian, Costinel Marin şi Ghera (2), iar pentru perdanţi au punctat Stănculescu şi Corcoveanu (2). Meciul care a decis campioana din acest an a fost unul disputat, aşa cum se poate deduce şi din aspectul scorului, existând multe faze la poartă. Jocul a fost încins nu numai de căldură, dar şi de tensiunea din teren, unul dintre jucătorii gazdelor părăsind suprafaţa de joc prematur, după ce a văzut cartonaşul roşu. Din minutul 25, Danubius Bechet a fost nevoită să joace fără un portar de meserie, după ce goalkeeper-ul Călinescu s-a accidentat, iar pe banca de rezerve nu a mai existat altă variantă între buturi, antrenorul Viorel Şişoe introducând un jucător de câmp. Cele două combatante din finală s-au prezentat în următoarele formule:  Recolta Ostroveni: Vişan – Ochea, Vulpe. T. Popescu, Şelaru – Dumitraşcu, Stoian, Bugălă, M, Ciurea – C. Marin, Răducan. Au mai jucat: S. Ciurea, Pârvulescu, Stancu, Piţiche şi Ghera; Danubius Bechet: Călinescu – Ivan, Barbu, Preduţ, Socoteanu – Puchiu, Neacşa, Duca, Corcoveanu – Bogoi, Stănculescu. Au mai intrat: Dinu, Stănăşel, Georoceanu, Stancu. De corectitudinea partidei, s-au ocupat Viorel Flueran, Dragoş Stanciu şi Cristian Nicola. În semifinalele de sâmbătă, Recolta Ostroveni a trecut de UT Dăbuleni, scor 5-1, iar Danubius Bechet a învins grupa de juniori de la CSU Craiova pregătită de Victor Naicu, cu scorul de 2-1.

Finala mică, adjudecată de juniorii lui CSU Craiova

După ce în semifinale gruparea craioveană a trimis la înaintare juniorii antrenaţi de Victor Naicu, pentru finala mică pe gazon şi-au făcut apariţia băieţii din grupa lui Mugur Guşatu, care au reuşit să învingă formaţia din Dăbuleni şi să ocupe locul trei. Juniorii craioveni s-au impus fără drept de apel în faţa lui UT Dăbuleni, scor 6-2, prin reuşitele lui Marcovici(3), Ţoiu şi Găbureanu(2), în timp ce pentru gruparea adversă au punctat Pârvuleţu şi Treanţă. În finala mică, CSU Craiova a arătat astfel: Andrei Vlad – Borţa, Băloi, R. Bogdan, Marcov – Ţoiu, Buzam, Cârlig, Bârzan – Gunie, Marcovici. Au mai intrat: Tomşa, Breazu, Bonciog, Găbureanu, Şt. Popescu, Trancă, Călăraşu, G. Gheorghescu. Tehnicianul lui UT Dăbuleni, Viorel Răţoli, a introdus pe teren următorii jucători: Bulugean – Bănică, Bălăban, Ştolea, Burcheci – Iaray, Bogdanovici, Bucăţa, Munteanu – Ghiţă, Treanţă. Au mai intrat: Pârvuleţu, Nacea, D. Bănică. La finalul competiţiei, toate cele patru participante au primit cupe şi diplome, din partea organizatorilor: Primăria Ostroveni, în parteneriat cu AJF Dolj şi DJTS Dolj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

 

spot_img
spot_img

Politica