sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Incendierea miriştilor, permisă doar cu acordul Agenţiei de Mediu

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă aduce în atenţia populaţiei că trebuie luate măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor atunci când recoltează cereale păioase. Pentru a preveni incendiile este necesar să se afişeze la primării şi în alte zone intens frecventate de cetăţeni, în locuri vizibile, a prevederilor referitoare la măsurile de prevenire a incendiilor specifice pe timpul utilizării focului deschis la arderea de mirişti şi vegetaţie uscată, respectiv campania de recoltare a cerealelor păioase.

De asemenea vor fi efectuate controale, prin intermediul compartimentului de prevenire al Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, privind modul în care sunt respectate regulile şi măsurile de prevenire a incendiilor specifice sezonului canicular/secetos, precum şi a celor specifice campaniei de recoltare a cerealelor păioase. Pe timpul acestor controale cetăţenii vor fi informaţi cu privire la riscurile pe care le presupune nerespectarea reglementărilor în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor.

Se vor aplica sancţiuni persoanelor care nu respectă măsurile de apărare împotriva incendiilor.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pentru a se interveni prompt asupra stingerii focului în lanurile de cereale, vegetaţie uscată, mirişti, serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă vor fi completate cu noi utilaje.

Pentru a evita aceste incendii trebuie luate anumite măsuri, izolarea lanurilor faţă de drumurile, pădurile, care le înconjoară, cu fâşii arate cu lăţimea de minim 20 metri, respectiv 50 metri faţă de căile ferate; marcarea cu indicatoare de interzicere a folosirii focului deschis şi fumatului în apropierea suprafeţelor de teren cultivate cu cereale păioase; parcelarea suprafeţelor mari de teren cultivate cu cereale păioase, astfel încât să nu se producă propagarea incendiilor la celelalte suprafeţe cultivate; direcţia de recoltare a combinelor va fi inversă direcţiei vântului predominant; strângerea în maximum 1-2 zile a paielor rezultate în urma recoltării cerealelor; parcarea maşinilor pe câmp se va face la o distanţă de cel puţin 100 metri faţă de lanurile nerecoltate şi 50 metri faţă de orice clădiri, construcţii sau cale ferată; stabilirea şi dotarea locurilor pentru fumat amenajate la o distanţă de cel puţin 100 metri faţă de lanuri şi mirişti; interzicerea fumatului pe utilajele şi maşinile agricole când se execută recoltarea cerealelor; efectuarea, în locurile special amenajate, la o distanţă de cel puţin 100 metri faţă  de suprafeţele de pe care nu s-au recoltat cerealele, a lucrărilor de reparaţii executate pe câmp la maşinile agricole precum şi cele de alimentare cu carburanţi şi lubrefianţi.

 

Miriştile incendiate, doar cu acordul Direcţiei Fitosanitare

 

Locotenent colonel Adrian Păduraru, din partea ISU Dolj a adus aceste informări cu privire la incendii în ultima şedinţă a colegiului prefectural. Reprezentanţii Agenţiei de Mediu Dolj au ţinut să atragă atenţia că miriştile nu se pot incendia voit.

„Am o observaţie vizavi de planul de măsuri împotriva incendiilor pe care l-am avut. Să ştie toată lumea că la legea mediului scrie foarte clar, incendierea miriştilor este interzisă, nu discutăm de incendierea miriştilor forestiere. De regulă se aruncă vina pe o sticlă, pe un muc de ţigare aruncat din mersul maşinii, stim cu toţii că de fapt se incendiază voit miriştile. Populaţia să ştie că există totuşi posibilitatea oficială de a da foc la mirişte, dar această posibilitate o deţine decât direcţia fitosanitară. Trebuie să emită agricultorului o hârtie care să rezulte cum că pe suprafaţa respectivă a avut loc un atac de dăunători care nu a putut fi combătut cu subtanţe chimice, decât prin metoda incendierii. Acea hârtie ajunge la noi şi noi dăm acordul folosirii metodei de incendiere”, a transmis Octavian Popa, Agenţia pentru Protecţia Mediului.

 

Măsuri pentru stingerea incendiilor izbucnite pe timpul campaniei de recoltare  a cerealelor păioase

 

Stingerea incendiilor izbucnite în perioada de recoltare a cerealelor se bazează pe acţiunea imediată a deţinătorilor de exploataţii agricole, a asociaţiilor agricole şi operatorilor economici de profil, pe intervenţia imediată a serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă şi a serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă în cazul incendiilor de amploare, dar nu în ultimul rând pe participarea populaţiei la operaţiunile de stingere. În acest sens trebuie luate următoarele măsuri: asigurarea cu mijloace tehnice de prevenire şi stingere a incendiilor potrivit normelor de dotare; instruirea proprietarilor de terenuri agricole şi deţinătorilor de maşini şi utilaje agricole cu privire la măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor ce trebuie respectate premergător şi pe timpul campaniei de recoltare; amenajarea de rampe de acces pentru alimentarea cu apă din surse naturale (râuri, lacuri, iazuri), revizuirea şi umplerea cu apă a bazinelor şi rezervoarelor existente; amenajarea căilor de acces în interiorul parcelelor cultivate cu cereale.

Pentru stingerea unui incendiu, izbucnit la o maşină sau la un utilaj folosit pentru recoltarea păioaselor, se procedează astfel: maşina incendiată va fi evacuată imediat din lan şi adusă cât mai aproape de mijloacele de stingere, după care va fi decuplată de la tractor, acesta amplasându-se la o distanţă de cel puţin 20 metri, iar personalul va acţiona simultan la stingerea maşinii şi a lanului, dacă a fost şi acesta cuprins de flăcări;  asupra motoarelor cu combustie internă şi a agregatelor se va acţiona cu stingătoare cu pulberi şi dioxid de carbon, în lipsa acestora suprafeţele incendiate se vor acoperi cu saci sau cu prelate umezite. Pentru stingerea incendiilor izbucnite în lanuri se va proceda în primul rând la localizare, prin crearea de zone de protecţie faţă de vecinătăţi. Pentru crearea zonei de protecţie în cazul lanurilor se va cosi în jur şi se va ara şi discui la marginea exterioară a zonei în care se coseşte, o fâşie lată de cel puţin 5 metri. Raza zonei de protecţie se va stabili în funcţie de viteza de propagare a incendiului. Lăţimea arăturii în partea spre care bate vântul va fi de minimum 20 metri. Cositul se va face în direcţia opusă vântului, iar cerealele cosite vor fi imediat evacuate. După executarea zonei de protecţie se va trece imediat la stingerea incendiului prin baterea cerealelor aprinse şi înăbuşirea lor cu pământ. Apa se va întrebuinţa în cantităţile strict necesare, urmărindu-se mai intâi localizarea incendiului prin stropirea zonelor expuse pericolului de aprindere.

 

Politica