Liga a V-a Dolj mai are câteva etape de disputat până să îşi ia adio de la această ediţie de campionat. Deja în ultimele trei serii sezonul s-a încheiat, duminică disputându-se şi jocurile restante, Viitorul 2 Cârcea – Voinţa Puţuri 8-0, în seria a IV-a, CS Casa Bogdan Craiova – Voinţa Belcin 3-6 şi Viitorul Ştiinţa Craiova – Inter Secui 2-4, în seria a V-a. Astfel, trei dintre campioanele judeţene şi echipele care au posibilitatea să promoveze în Liga a IV-a, dacă vor dori acest lucru şi vor îndeplini cerinţele impuse de AJF Dolj, sunt Viitorul Coşoveni (seria a IV-a), Inter Secui (seria a V-a) şi ACSVM II Craiova (seria a VI-a).
În primele trei serii însă lupta pentru supremaţie este în continuare deschisă. Liderul primei serii, SIC Pan Unirea, a pierdut duminică la Tractorul Cetate, scor 3-0, şi a permis echipei Flacăra Moţăţei să se apropie la un singur punct, după ce aceasta a învins fără probleme pe teren propriu Fulgerul Maglavit, scor 5-0. Unirea are însă un meci mai puţin disputat, la fel ca şi Victoria Pleniţa, formaţia clasată pe locul trei în serie, cu trei puncte mai puţin decât liderul, care nu a jucat în această etapă, fiind amânat meciul de la Giubega din pricina unei sărbători locale a formaţiei gazdă.
Şi în seria a II-a, liderul Viitorul Măceşu de Sus a fost răpus în etapa de dumininică, la Recolta Măceşu de Jos, scor 3-2, iar prin victoria categorică obţinută la Radovan, scor 6-1, Progresul Cerăt s-a apropiat la trei puncte. În seria a III-a pare să se dea cea mai strânsă bătălie pentru prima poziţie a clasamentului, fotoliul de lider fiind disputat între patru echipe, clasate în acest moment în următoarea ordine: Progresul Amărăştii de Sus (48 p), Unirea Tâmbureşti (47 p), Viitorul Sadova (47 p), Unirea Tricolor Dăbuleni (44 p). Deşi Amărăştii de Sus stă acum pe cea mai înaltă poziţie a ierarhiei, un avantaj important îl au Viitorul Sadova şi Unirea Dăbuleni, care au două jocuri mai puţin disputate.
Formaţiile din seria I mai au de susţinut patru etape până la finalul sezonului, în timp ce cele din seria a II-a şi a III-ai mai au doar două runde până se va pune punct acestei ediţii.
REZULTATE ETAPA A XXVI-A
Viitorul Ciupercenii Noi – Viitorul Dobridor 8-1
SC Poiana Mare – Voinţa Caraula 7-1
Tractorul Cetate – SIC Pan Unirea 3-0
Progresul Ciupercenii Vechi – Recolta Galicea Mare 1-2
Avântul Verbiţa – Viitorul Vârtop 0-3
Flacăra Moţăţei – Fulgerul Maglavit 5-0
Avântul Giubega – Victoria Pleniţa amânat
CLASAMENT SERIA I
1. SIC PAN UNIREA 22 18 3 1 113-22 57
2. FLACĂRA MOŢĂŢEI 23 18 2 3 96-33 56
3. VICTORIA PLENIŢA 22 17 3 2 90-30 54
4. SC POIANA MARE 23 13 1 9 77-42 40
5. TRACTORUL CETATE 24 11 5 8 77-44 38
6. FULGERUL MAGLAVIT 23 11 4 8 64-53 37
7. RECOLTA GALICEA MARE 23 12 1 10 54-61 37
8. VIITORUL CIUPERCENII NOI 24 10 3 11 65-55 33
9. VOINŢA CARAULA 23 8 4 11 57-84 28
10. PROGR. CIUPERCENII VECHI 24 8 2 14 49-74 26
11. AVÂNTUL VERBIŢA 23 6 4 13 40-59 22
12. VIITORUL VÂRTOP 23 6 1 16 46-76 19
13. AVÂNTUL GIUBEGA 23 5 4 14 51-89 19
14. VIITORUL DOBRIDOR 23 5 3 15 37-91 18
15. DUNĂREA NEGOI 23 4 2 17 27-130 14
REZULTATE ETAPA A XXIV-A
Triumf Bârca – Progresul Băileşti 4-1
Voinţa Radovan – Progresul Cerăt 1-6
A.F.C Giurgiţa – Recolta Cioroiaşi 3-0
Avântul Rast – Recolta Urzicuţa 3-1
Gloria Catane – Recolta Seaca de Câmp 0-3
Recolta Măceşu de Jos – Viitorul Măceşu de Sus 3-2
Viitorul Siliştea Crucii – Unirea Goicea 8-5
CLASAMENT SERIA A II-A
1. VIITORUL MĂCEŞU DE SUS 24 18 2 4 125-35 56
2. PROGRESUL CERĂT 24 17 2 5 99-31 53
3. A.F.C. GIURGIŢA 24 16 3 5 82-51 51
4. GLORIA CATANE 24 13 4 7 50-51 43
5. PROGRESUL BĂILEŞTI 24 12 3 9 78-53 39
6. RECOLTA MĂCEŞU DE JOS 24 12 3 9 76-58 39
7. AVÂNTUL RAST 23 10 7 6 67-57 37
8. UNIREA GOICEA 24 10 3 11 70-66 33
9. TRIUMF BÂRCA 23 10 3 10 52-49 33
10. RECOLTA URZICUŢA 24 9 2 13 52-59 29
11. VIITORUL SILIŞTEA CRUCII 24 7 3 14 64-109 24
12. RECOLTA SEACA DE CÂMP 24 7 2 15 55-142 23
13. VOINŢA RADOVAN 24 7 1 16 57-91 22
14. RECOLTA CIOROIAŞI 24 0 0 24 19-94 0
REZULTATE ETAPA A XXIV-A
Unirea Amărăştii de Jos – Dunărea Gighera 7-2
Unirea Tricolor Dăbuleni – Avântul Daneţi 3-2
Progresul Amărăştii de Sus – Victoria Călăraşi 9-1
Viitorul Gângiova – Torentul Secui 3-0
Avântul Dobreşti – Ajax Dobroteşti 5-1
Viitorul Sadova – Fulgerul Mârşani amânat
CLASAMENT SERIA A III-A
1. PROGR. AMĂRĂŞTII DE SUS 23 15 3 5 76-29 48
2. UNIREA TÂMBUREŞTI 22 14 5 3 63-33 47
3. VIITORUL SADOVA 21 15 2 4 57-27 47
4. UNIREA TRICOLOR DĂBULENI 21 14 2 5 60-41 44
5. FULGERUL MÂRŞANI 21 11 3 7 47-36 36
6. AJAX DOBROTEŞTI 22 10 4 8 64-51 34
7. AVÂNTUL DANEŢI 22 9 3 10 56-51 30
8. DUNĂREA GIGHERA 22 9 0 13 48-64 27
9. VICTORIA CĂLĂRAŞI 20 8 2 10 48-62 26
10. AVÂNTUL DOBREŞTI 21 7 2 12 50-59 23
11. VIITORUL GÂNGIOVA 22 5 2 15 27-63 17
12. UNIREA AMĂRĂŞTII DE JOS 22 5 1 16 42-69 16
13. TORENTUL SECUI 23 4 1 18 33-86 13
CLASAMENT SERIA A IV-A
1. VIITORUL COŞOVENI 22 17 1 4 107-37 52
2. VIITORUL 2 CÂRCEA 22 17 1 4 90-28 52
3. SPORTING LEU 22 13 4 5 50-26 43
4. PROGRESUL CASTRANOVA 22 13 3 6 83-38 42
5. AVÂNTUL PIELEŞTI 22 12 2 8 66-50 38
6. VOINŢA PUŢURI 22 12 1 9 49-49 37
7. ATLETICO ZĂNOAGA 22 9 3 10 60-67 30
8. VIITORUL APELE VII 22 9 1 12 61-45 28
9. UNIREA CÂMPENI 22 8 2 12 54-66 26
10. FLACĂRA DRĂGOTEŞTI 22 5 4 13 31-89 19
11. LUC. POPÂNZĂLEŞTI 22 3 0 19 30-134 9
12. ŞTIINŢA TEASC 22 2 2 18 22-74 8
CLASAMENT SERIA A V-A
1. INTER SECUI 22 18 2 2 72-21 56
2. A.S. ROJIŞTE 22 14 1 7 71-48 43
3. VIITORUL ŞTIINŢA CRAIOVA 22 13 3 6 64-41 42
4. ARENA BULLS PREAJBA 22 11 3 8 56-53 36
5. VOINŢA BELCIN 22 10 4 8 58-43 34
6. AKTIV PADEA 22 11 1 10 61-60 34
7. AVÂNTUL ŢUGLUI 22 10 3 9 50-39 33
8. VIITORUL GHINDENI 22 10 1 11 61-65 31
9. AVÂNTUL GHERCEŞTI 22 6 3 13 45-64 21
10. FORTUNA CRAIOVA 22 6 2 14 54-88 20
11. ŞTIINŢA CALOPĂR 22 6 2 14 41-80 20
12. CASA BOGDAN CRAIOVA 22 3 3 16 57-88 12
CLASAMENT SERIA A VI-A
1. ACSVM 2 CRAIOVA 20 14 3 3 91-43 45
2. RAPID POTMELŢU 20 12 4 4 68-38 40
3. UNIREA BRALOŞTIŢA 20 10 5 5 46-38 35
4. LUCEAFĂRUL CRAIOVA 20 9 7 4 38-26 34
5. VIITORUL VALEA FÂNTÂNILOR 20 10 3 7 46-45 33
6. A.S. SCĂEŞTI 20 9 5 6 47-47 32
7. VULTURUL CERNĂTEŞTI 20 7 2 11 43-51 23
8. JIUL BREASTA 20 7 1 12 41-47 22
9. PROGRESUL MISCHII 20 5 3 12 48-82 18
10. STANDARD ŞIMNICU DE SUS 20 5 1 14 31-54 16
11. A.S. GRECEŞTI 20 3 4 13 30-58 13