sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Special pentru americani! Discotecă, pe fonduri europene

Nu este o glumă. Ideea de a accesa fonduri europene pentru a face o discotecă unde militarii americani să se poată distra i-a venit primarului din Deveselu. 130.000 euro valorează investiţia în căminul cultural care va deveni, la sfârşit de săptămână, discotecă. Pe lângă faptul că va exista scut anti-rachetă, primarul Ion Aliman a gândit şi această discotecă, în locul unde înainte fusese un grajd.

Totuşi, ar urma să existe o problemă după ce noul proiect al Primăriei comunei Deveselu va fi finalizat: nu mai sunt fete în zonă, după cum mărturisesc localnicii. Aşa că, oaspeţii americani va trebui să se mulţumească cu mai puţin.

Discoteca este, desigur, binevenită. Până acum, singura distracţie din comună erau cârciumile, acolo unde, după program îşi făceau veacul soldaţii americani.

Policlinica Buna Vestire Craiova

”Aici a fost un fost grajd de vite şi uitaţi ce putem face acum”, le-a spus primarul jurnaliştilor stirileprotv.ro în timp ce arăta sediul viitoarei discoteci. Întrebat dacă crede că americanii vor veni să se distreze în discoteca ce va fi ridicată din fonduri europene, edilul a răspuns: ”De ce nu? Avem fete frumoase”

Astfel că, prin proiectul primarului din Deveselu s-a dovedit încă o dată faptul că oltenii sunt oameni primitori. Primarul a vrut să le întorcă americanilor o parte din investiţii, după ce aceştia au renovat o şcoală şi au construit o grădiniţă.

 

 

Politica