duminică, mai 19, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Vâlcea s-a oprit în şaisprezecimi

De doar două minute au avut nevoie ieşenii pentru a deschide scorul în “Zăvoi” şi a le destrăma speranţele gazdelor de a merge mai departe în Cupă. Un şut bun, prins din voleu după o respingere nefericită a unui fundaş vâlcean, completată de o gafă a portarului, au desenat tabloul unicului gol marcat în după-amiaza de marţi pe terenul din Râmnic, autor Dedu, fostul jucător al CSM-ului din urmă cu şase ani.
Din acest moment meciul a urmat o rută plictisitoare, fără ocazii de poartă, cu puţin spectacol pentru cei peste 1000 de vâlceni prezenţi în tribune. Briceag a mai destins atmosfera cu un şut în forţă, la jumătatea primei părţi, parat însă de portarul oaspeţilor.

Repriza secundă a găsit gazdele cu o determinare şi o motivaţie mai mare. Elevii lui Lincar au călcat pedala de acceleraţie, au mărit ritmul jocului şi au încercat să desfacă apărarea, uneori ezitantă, a trupei lui Chirilă. Însă încercările repetate ale vâlcenilor au fost în zadar.
Minutele s-au scurs în defavoarea lor, iar victoria, şi respectiv calificarea în optimile de finală ale Cupei, au fost de partea ieşenilor. În ciuda eforturilor disperate ale gazdelor de a trimite măcar partida spre prelungiri, situaţiiele lui Pârvulescu, Stoica, Nkongue şi Calcan de a marca s-au demonstrat fără vreun efect concret.
Tabela nu a mai fost modificată până la ultimul fluier, iar aventura grupării din “Zăvoi” în Cupa României s-a încheiat în faza şaisprezecimilor.

S-a tot spus că Poli Iaşi vine cu rezervele la Vâlcea dar aţi văzut că am întâlnit o formaţie cu mulţi titulari din anul trecut, în plus şi cu Wesley Lopes, un fotbalist foarte important. Eu cred că am practicat un joc care se poate ridica la nivelul Ligii I. Am început de la 0-1 şi ne-a fost greu să remontăm, până la urmă am întâlnit o formaţie din primul eşalon care ştie să se apere. Ne-am dorit foarte mult să mergem mai departe, să întâlnim o echipă cu nume în fotbalul românesc, din păcate nu am reuşit. Am adus în dese rânduri mingea în faţa porţii dar încă ne lipseşte luciditatea în ultimii 20 de metri. Vor veni şi golurile, veţi vedea.
A declarat secundul CSM-ului, Fane Nofitovici, cel care a asistat echipa de pe banca tehnică, în timp ce Erik Lincar a vizionat partida din tribune, ispăşiându-şi a doua etapă de suspendare

Policlinica Buna Vestire Craiova

Chirilă: «Ne-am impus prin realizări individuale şi spirit de sacrificiu»

 De cealaltă parte, antrenorul oaspeţilor, Ionuţ Chirilă s-a arătat mulţumit de obţinerea calificării, considerând că echipa sa a câştigat partida prin realizări individuale şi spirit de sacrificiu.

Un nou început este jocul formidabil pe care l-am făcut cu Dinamo în primele 60 de minute. Importantă este consistenţa jocului. Azi a fost un meci dificil, pentru că am trimis 10 jucători acasă după meciul cu Dinamo. Am alcătuit o echipă din jucători care nu au avut ritm de joc, care nu au jucat de două trei luni: Melinte, Coşereanu, Dima. Am întâlnit o echipă mai omogenă. Am câştigat pe spirit de sacrificiu şi pe realizări individuale. A trebuit să dozez puţin efortul, am jucători care au o anumită vârstă şi a trebuit să îi protejez pentru meciul cu Chiajna. Vrem să mergem mai departe în Cupă, tratăm cu cea mai mare seriozitate toate competiţiile. Ştiam că pot să câştige jocul pe maturitate de joc, pe realizări individule şi spirit de sacrificiu.
A spus Ionuţ Chirilă

spot_img
spot_img

Politica