duminică, mai 19, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Expoziţie de pictură a detinuţilor de la PMT Craiova, în Piaţa Shakespeare

Piaţa Shakespeare din municipiul Craiova a fost ieri gazda evenimentului „Umbrele colorate ale adolescenţei”. Manifestarea, derulată în cadrul proiectului Second Chance, propune craiovenilor experienţa inedită a unei expoziţii de lucrări plastice şi artă fotografică realizate de detinuţii Penitenciarului de Minori şi Tineri (PMT) Craiova în colaborare cu voluntarii Asociaţiei Naţionale de Sprijinire a Tineretului Ecologist din România (ANTER).

Lucrările au fost expuse într-un spaţiu neconvenţional, pentru a fi vizionate liber de doritori.
Pe întreaga durată a evenimentului voluntarii din Turcia, Italia, Iordania şi Georgia, alături de un grup de şapte tineri din cadrul PMT Craiova au oferit detalii despre proiect şi experienţa voluntariatului într-o închisoare.

 Expoziţia se înscrie în ciclul manifestărilor publice planificate în cadrul proiectului care îşi propune să promoveze voluntariatul în rândul membrilor comunităţii şi să contribuie la creşterea şanselor de reintegrare a tinerilor după eliberarea din instituţiile sistemului penitenciar.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Este vorba despre un proiect în parteneriat între Asociaţia Anter şi Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova. Se numeşte Second Chance şi este finanţat de Comisia Europeană. Aici au amplasat cei şase voluntari un spaţiu expoziţional, puţin nonconformist. Este vorba despre un model de celulă în interiorul căruia se află lucrările efectuate în atelierele de pictură, realizate pe parcursul a trei luni, de când lucrează împreună. Prin acest eveniment vrem să atragem atenţia cetăţenilor asupra faptului că în penitenciar nu se derulează numai activităţi neortodoxe, ci dimpotrivă activităţi educaţionale, ateliere de lucru al căror rezultat îl puteţi vedea cu ajutorul voluntarilor noştri. Sunt picturi care înfăţişează peisaje, imagini florale, animale, doar picturi oarecare. Este vorba doar de rezultatul unei munci alături de profesori, de specialişti şi voluntari. De altfel, avem expuse şi fotografii cu momente din timpul activităţilor. Avem voluntari din Turcia, Italia, Iordania şi Georgia. Vor sta aici timp de nouă luni. Deja s-au scurs trei luni, într-un proiect care presupune integrarea într-o nouă comunitate pentru o perioadă mai lungă de timp, în beneficiul comunităţii. Avem deja planificate piese de teatru care se vor desfăşura în licee, flashmob în centrul Craiovei, activităţi variate pe parcursul lunilor ce vor sta aici.
Georgiana Ruiu, preşedinte Asociaţia Anter

Second Chance este un proiect EVS care aduce în Craiova şase voluntari, din patru ţări, pentru o perioadă de nouă luni. Cei şase voluntari, alături de persoane din comunitatea locală, desfăşoară, în cadrul a cinci ateliere, diverse activităţi pentru a reduce discrepanţa dintre tinerii aflaţi în detenţie şi membrii comunităţii. Proiectul este finanţat de Comisia Europeană prin Programul Tineret În Acţiune, Acţiunea 2: Serviciul European de Voluntariat.

spot_img
spot_img

Politica