vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Pandurii iau stadion de Liga I

Înaintea fiecărui sezon oficial, arenele echipelor din Liga I sunt vizitate de oficiali ai Ligii Profesioniste de Fotbal pentru a se vedea dacă îndeplinesc condiţiile necesare pentru a fi gazda partidelor din primul eşalon al fotbalului autohton.
De curând, stadionul celor de la Pandurii Târgu-Jiu a primit vizita directorului Departamentului de Ordine şi Siguranţă al Ligii Profesioniste de Fotbal, Mihai Stancu, care a avut misiune de a se asigura că totul este conform regulamentului de organizare a meciurilor de fotbal de primă ligă, în ceea ce priveşte arena gazdă.

Oficialul LPF a fost însoţit de oficialii clubului Pandurii Târgu-Jiu, de reprezentanţi din administraţia bazei sportive dar şi de reprezentanţi ai Primăriei Târgu-Jiu, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi sau ISU Gorj.
Analiza lui Mihai Stancu a fost una atentă, a privit multe aspecte, oficialul LPF analizând facilităţile oferite de arena gorjeană precum şi nivelul acesteia de siguranţă în vederea omologării oficiale pentru meciurile de Liga 1 din sezonul viitor, 2014-2015.

În urma unei inspecţii ce a durat aproximativ cinci ore, oficialul LPF, Mihai Stancu, a dat undă verde Stadionului Municipal pentru a organiza partide din viitorul campionat al Ligii I. Totodată oficialului LPF i-a fost prezentat de către oficialii clubului nostru şi proiectul de modernizare al stadionului din Târgu-Jiu, proiect programat să demareze din returul campionatului viitor prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii, precum şi etapele în care se va desfăşura acest proiect.
A informat site-ul oficial al Pandurii Tg. Jiu

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica