sâmbătă, mai 4, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Craiovenii, la un pas să cucerească vestul

Fotbalul craiovean juvenil îşi confirmă izvoarele de talent în toate colţurile ţării. În ultima perioadă, performanţele celor mai mici artişti de pe gazon din Bănie au venit pe bandă rulantă, iar veştile au fost din cele mai bune. Ultima reuşită a juniorilor craioveni a fost consemnată de grupa de copii născuţi după anul 2006 de la Atletico Craiova, club cu activitate exclusivă de juniori.
Puştii antrenaţi de Daniel Niţoiu au luat parte la întrecerile unui campionat amical organizat de Juventus Colterm Timişoara în parteneriat cu FRF, ce a reunit şaisprezece echipe cu activitate juvenilă din ţară şi s-a derulat pe perioada a aproximativ trei săptămâni, intervalul 29 martie-21 iunie. Sistemul competiţional ales a fost cel de campionat, toate cele şaisprezece formaţii angrenate în turneu întâlnindu-se pe rând pe durata a cinci etape în care fiecare grupare disputa câte trei partide.

Astfel, la linia de start, în limitele categoriei de vârstă U8, s-au prezentat, pe lângă echipa craioveană, LPS Banatul Timişoara, CS Simeria, FC Chişinău, Muncitorul Reşiţa, Unirea Sânnicolau Mare, CSS Caransebeş, CFR Timişoara, Decicherecu Mic, AS Peciu Nou, Millenium Giarmata, FC Ineu, Corvinul Hunedoara, Poveda, CSM Reşiţa şi Juventus Colterm Timişoara, organizatoarea competiţiei.
Victoriile la scor înregistrate de băieţii lui Niţoiu  pe parcursul celor cinci etape au menţinut echipa din Bănie pe primul loc în grupă până la ultimul meci, cel decisiv pentru stabilirea campioanei.

Trofeul a fost dezbătut în ultima zi a competiţiei între organizatori, Juventus Colterm Timişoara, şi Atletico Craiova, iar la final sorţi de izbândă au avut gazdele, depăşind formaţia craioveană cu 4-1.
În fine, în ciuda faptului că nu s-au impus în partida decisivă, copiii de la Atletico s-au regăsit printre elitiştii turneului de la Timişoara, fiind susţinuţi moral de „minunea blondă” a Băniei, Ilie Balaci, care i-a încurajat pe puştii lui Niţoiu în prima zi a competiţiei, fiind prezent la deschiderea oficială, împreună cu reprezentanţii federaţiei române de fotbal, printre care s-a aflat şi Miroslav Belodedici.

Policlinica Buna Vestire Craiova

A fost un campionat foarte reuşit pentru noi. Din păcate, am pierdut trofeul în ultimul joc, contra echipei organizatoare, o formaţie foarte bună, cu un joc frumos. La startul turneului nu mă aşteptam să ajungem până în această fază, să fim la un pas de câştigarea competiţiei, a fost o senzaţie nemaipomenită pentru copii, dar şi pentru mine să fim a doua echipă ca nivel valoric de la acest turneu. Elevii mei au jucat foarte bine, nu am ce să le reproşez pentru pierderea finalei, şi-au dat sufletul pe teren, s-a văzut ambiţia lor de olteni şi dorinţa de a câştiga. Organizarea a fost excepţională, am jucat pe terenuri naturale de o calitate foarte bună, şi per ansamblu competiţia a fost una excelentă pentru experienţa copiilor. Ne-a bucurat faptul că a fost prezent la deschidere şi domnul Ilie Balaci şi a venit la noi la masă să ne încurajeze, fiind singura echipă participantă din zona Olteniei.
A declarat tehnicianul Daniel Niţoiu

Performeii din atacul craiovenilor au fost Nicola Eduard(20 de goluri), Sandu Robert(14 goluri) şi Fujică Gabriel(10 goluri), primul ratând la o singură reuşită oportunitatea de a se încununa cu titlul de golgheter al competiţiei.
Tehnicianul Niţoiu s-a bazat pe meleagurile Banatului pe un lot de zece jucători, compus din: Zamfirescu Alesandro, Buciu Diego, Sandu Robert, Fujică Gabriel, Nicola Eduard, Barbu Ianis, Ciobanu Alberto, Anuţa Mihnea, Szuszedik Mathias, Breazu Vlăduţ.  

–––

REZULTATE ATLETICO CRAIOVA LA «VEST LIGA»

Etapa I
LPS Banatul Timişoara – FC Atletico Craiova    2-4
CS Simeria – FC Atletico Craiova    1-4
FC Chişinău – Atletico Craiova 0-7

Etapa II
Muncitorul Reşiţa – Atletico Craiova    2-6
Unirea Sânnicolau mare – Atletico Craiova    0-3
CSS Caransebeş – Atletico Craiova    1-4

Etapa III
Atletico Craiova – CFR Timişoara    5-4
Atletico Craiova – Decicherecu Mic    5-0
Atletico Craiova – AS Peciu Nou    2-0

Etapa a IV-a
Atletico Craiova – Millenium Giarmata    1-0
FC Ineu – Atletico Craiova    1-8
Corvinul Hunedoara – Atletico Craiova    3-6

Etapa a V-a
Poveda – Atletico Craiova    0-3
CSM Reşiţa – Atletico Craiova    1-1
Atletico Craiova – Juv. Colterm Timişoara    1-4

Politica