sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Pandurii îşi păstrează puştii

Prim divizionara gorjeană de fotbal are grijă de viitor. Planurile pe termen mediu şi lung al conducerii Pandurilor cuprind şi jucători crescuţi în propria pepinieră. Ieri, Clubul Pandurii Târgu-Jiu le-a prelungit contractele celor 8 jucători care au terminat junioratul în această vară, jucători născuţi în anul 1995. Cu cei opt, Pandurii s-a clasat pe locul 4 în campionatul naţional de juniori A, rezultat meritoriu, de altfel.

Este vorba despre Ionuţ Trocan, Răzvan Negrescu, Andrei Şendroiu, Bogdan Dănăricu, Alin Predescu, Constantin Cocină, Rodemis Trifu şi Cosmin Bîrlan care au semnat contracte valabile până în iunie 2017. Experienţa competiţională a jucătorilor amintiţi cuprinde şi returul sezonului 2013-2014 desfăşurat la nivelul Ligii a III-a pentru că au activat la Pandurii II, echipă cu care la finalul campionatului au terminat pe locul patru.

Aştept cu nerăbdare reunirea lotului programată pentru data de 7 iulie, lotul o să mai fie completat cu jucători pe posturile pe care avem nevoie. Probabil datorită faptului că avem mai multe oferte de la Divizia B pentru aceşti jucători, vom vedea care dintre ei pot să meargă în sezonul următor la un nivel superior, la nivelul ligii a doua.
A declarat pentru site-ul oficial al clubului, directorul sportiv Robert Bălăeţ

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica