duminică, mai 19, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Dan Pascu şi elevii săi sunt pregătiţi pentru Muntenegru

Dan Pascu va trece la finalul săptămânii prin primele emoţii oficiale, dacă se poate spune aşa, la cârma naţionalei masculine de volei a României. Numit selecţioner în urmă cu ceva timp, nu foarte mult însă pentru ceea ce şi-ar fi dorit Pascu din punct de vedere al timpilor de pregătire, tehnicianul formaţiei de volei de la SCM Craiova va trece prin furcile caudine ale meciurilor de calificare la “Euro 15”.
România face parte din grupa E, alături de formaţiile reprezentative din Olanda, Muntenegru şi Croaţia. Primul turneu la care echipa României trebuie să răspundă pozitiv se va desfăşura începând de vineri, în Muntenegru. Cum Dan Pascu este selecţioner iar Polivalenta din Bănie oferă toate condiţiile pentru o pregătire profesionistă a unui asemenea traseu european, jucătorii convocaţi au fost cantonaţi aici.

Adversari de luat în seamă

După o perioadă de pregătire încheiată cu succes şi un turneu de pregătire în Ungaria, de asemenea terminat pozitiv, cu trei victorii, Dan Pascu s-a declarat mulţumit şi aşteaptă încrezător meciurile din Muntenegru. Se poate spune că programul este unul bun pentru naţionala României. Prima formaţie cu care se va juca este cea din Muntenegru, adică formaţie gazdă, meciul fiind programat vineri, de la ora 18.00.
Pascu va avea timp să tragă cu ochiul la meciul Croaţia  – Olanda, programat la ora 15.30, făcându-şi o părere de ultimă oră asupra viitorilor adversari, pe care cu siguranţă “citit” bine. Sâmbătă, România joacă împotriva Olandei în primul meci al zilei, programat de la 15.30. Se va crea astfel, un mic avantaj pentru meciul de duminică, atunci când se întâlneşte de la aceeaşi oră Croaţia, în sensul că adversarii vor avea mai puţin timp de odihnă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Nu vor fi meciuri uşoare dar avem încredere în forţele noastre. Perioada desfăşurată la Craiova s-a încheiat cu bine, suntem în formă şi sper să demonstrăm şi pe teren, Nici unul dintre meciuri nu este câştigat înainte. Olanda este favorita grupei, neavând nevoie de mare prezentare. Să spunem doar că au în palmares un titlu olimpic şi unul european. Şcoala de volei olandeză este puternică, bine structurată şi profesionistă. Asta nu înseamnă că intrăm pe teren nemotivaţi. Din contră, băieţii abia aşteaptă să-şi măsoare forţele cu una dintre echipele puternice ale continentului, au avut o atitudine foarte bună în pregătire şi sunt motivaţi. Consider că avem şansa noastră şi o să luptăm pentru ea. În ceea ce priveşte formaţiile din Croaţia şi Muntenegru pot să spun că suntem cam la acelaşi nivel. Pornim la drum cu obiectivul de a scoate cât mai multe victorii.
A declarat ieri Dan Pascu

Craiova dă şi căpitanul Naţionalei

Nu numai la nivelul băncii tehnice este reprezentat voleiul craiovean. SCM are în lotul ales de Dan Pascu doi jucători. Este vorba despre Laurenţiu Lică şi Mihai Dumitrache. Cei doi vor fi “gurile de tun” ale României jucând pe postul de “universal”. Mai mult, căpitanul selecţionatei este Laurenţiu Lică, jucător recomandat, pe lângă caracter, de experienţa acumulată la cel mai înalt nivel atât în ţară cât şi în străinătate.
“Lau” va fi de altfel unul dintre acei jucători pe care selecţionerul se bazează putând să ducă de unul singur meciul, dacă este nevoie. Sigur, de dorit este să nu se ajungă într-o astfel de situaţie şi toţi băieţii să-şi facă treaba. România are o şansă mare de a ajunge la Europene cu cei trei reprezentanţi ai voleiului din Bănie în echipă! Cel de-al doilea turneu de calificare la “Euro 2015” va avea loc în Croaţia, între 23 şi 25 mai.

–––-

Lot Naţional România
Coordonatori: Cristian Bartha şi Andrei Georgescu
Universali: Laurenţiu Lică şi Mihai Dumitrache
Centri: Răzvan Mihalcea, Mihai Gheorghiţă şi Marius Şoloc
Secunzi: Marian Bala, Dan Borota, Vlad Tebieş şi Mihai Mărieş
Libero: Adrian Feher
Antrenor principal: Dan Pascu
Antrenor secund: Ovidiu Macarie

Program turneul Muntenegru
Vineri
15.30     Croaţia – Olanda
18.00     Muntenegru –  România
Sâmbătă
15.30     Olanda – România
18.00 Croaţia – Muntenegru
Duminică
România – Croaţia
18.00 Olanda – Muntenegru

spot_img
spot_img

Politica