duminică, mai 19, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Când sunt gata de renovat Cetatea Severinului şi Teatrul

Două mari obiective turistice, Cetatea Medievală a Severinului şi Palatul Cultural Teodor Costescu, din Drobeta Turnu Severin sunt de trei ani de zile într-un amplu proces de reabilitare cu fonduri europene.
Primăria oraşului a obţinut fonduri europene pentru a scoate la lumină cea mai de preţ moştenire a acestor locuri: istoria. Astfel, de peste trei ani, Cetatea Medievală şi în imediata apropiere – Palatul Cultural “Teodor Costescu” – au intrat într-un amplu proces de reabilitare cu fonduri europene, în valoare de 14 milioane de euro, şi sunt pe cale să devină un produs turistic de mare valoare.

Lucrările de reabilitare sunt în plină desfăşurare şi sunt realizate într-un procent de 80 la sută, conform Primăriei Turnu Severin. Astfel, pentru obiectivul Palatul Cultural Teodor Costescu în prezent s-a atins un procent de 90 la sută, majoritatea lucrărilor fiind executate individual într-o proporţie de 90 la sută – 100 la sută, cu excepţia sălii de spectacole şi a grădinii de vară, unde lucrările ating un procent de aproximativ 60 la sută.
La Cetatea Severinului, stadiul lucrărilor de reabilitare şi modernizare atinge un procent de 70 la sută din totalul acestora, cu excepţia cafenelei literare unde, datorită cercetării arheologice întreprinse, lucrările de execuţie au fost demarate cu întârziere. Primăria municipiului Turnu Severin dă asigurări că lucrările pentru ambele obiective vor fi finalizate până la sfârşitul acestui an.

spot_img
spot_img

Politica