sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Victorie chinuită a severinencelor

La ultimul meci de acasă, tehnicianul mehedinţean Ion Milovan a trimis pe parchetul Sălii Polivalente şi câteva handbaliste mai mici de vârstă, iar la pauză echipa sa conducea cu 21-17. Apărarea n-a strâns rândurile nici în partea secundă a meciului  cu ultima clasată, iar CSS Drobeta s-a impus  în final la trei goluri diferenţă, scor 41-38. Jocul nu l-a încântat pe antrenorul-emerit de la Dunăre, care consideră că actuala generaţie e una dintre cele mai modeste din cariera sa de peste 30 de ani.

Un handbal modest, faţă de anii anteriori. Deşi sunt junioare I, aceste fete sunt de nivelul junioarelor III, din urmă cu un deceniu. Nu doar la Severin, ci şi în ţară, nu mai găseşti vârfuri care să facă faţă loturilor naţionale, iar în ritmul acesta, dacă nu se iau nişte măsuri de atragere a copiilor către sport, handbalul românesc va ajunge precum sporturile de iarnă autohtone, la care doar ne mulţumim să participăm, fiindcă suntem departe de performanţă. În ultimul meci al nostru de acasă am mai băgat şi câteva fete mai mici de vârstă, dar sunt la un nivel foarte slab. Atât severinencele, cât şi craiovencele sunt tot o apă şi un pământ! Există o decădere generală a sportului românesc.
A afirmat Milovan

Acesta le-a avut trecute pe raportul de joc pe: Gabriela Munteanu, Mădălina Jianu, Giulia Ionescu – Alexandra Dinicică (16 goluri), Emilia Cercel (13), Loredana Sîrbu (7), Tatiana Spătariu (2), Irina Enculescu (1), Simona Bălulescu (1), Daiana Flueraşu (1)  şi Elena Morăreanu.
De partea cealaltă, craioveanul Constantin Tosum, a cărui echipă are numai înfrângeri în acest sezon, a mizat pe: Corina Rigojinaru, Adriana Falcol, Loredana Şarpe – Georgeta Stamin (15), Doina Grigorie (8), Bianca Florescu (5), Oana Gârboescu (4), Roberta Mutu (3), Eliza Brânduşoiu (3), Alina Ştirbu şi Gabriela Savu. CSS Craiova pierduse şi partida-tur, scor 20-25.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Meci decisiv pentru severinence

Cu cinci victorii, un egal şi cinci înfrângeri, CSS Drobeta încă mai are şanse să prindă locul al IV-lea în Seria E şi să meargă la turneul semifinal, dacă învinge în ultima etapă contracandidata CSS Hunedoara.

Antrenorul severinean a declarat însă că preferă ca elevele sale să rateze calificarea, decât să se facă de râs în etapa superioară a competiţiei:
Mi-e jenă să merg la turneul semifinal cu asemenea echipă. Eu am fost învăţat cu rezultate şi nu vreau să mă fac de râs. Ne vom apăra corect şansele la Hunedoara, dar nu cred că ne vom califica. Nici adversarele nu au vreo echipă de valoare, dar parcă au dârzenia pe care în trecut o aveau oltencele.

În partida-tur, CSS Hunedoara s-a impus cu 27-23 la malul Dunării.

Politica