sâmbătă, mai 18, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Geanta cu puncte a rămas în Zăvoi

Trupa lui Niculescu a redebutat cu dreptul în eşalonul secund, dar emoţiile nu au lipsit pe banca vâlcenilor sâmbătă, în Zăvoi. CS Mioveni s-a dovedit o nucă destul de tare, pe care vâlcenii au fost nevoiţi să o inspecteze aproape 90 de minute pentru a-i descoperi punctul vulnerabil. După un start ca din tun, Iancu trecând neverosimil pe lângă deschiderea scorului în minutul cinci, gazdele întâlnirii au semănat boaba victoriei pe sfârşit de meci, ajutaţi şi de neatenţia lui Năstăsie, de la CS Mioveni, care a voleibalat balonul cu mâna în propriul careu, obligându-l pe central să arate punctul cu var. Geantă a fost desemnat să poarte responsabilitatea golului, iar tânărul jucător al CSM-ului n-a ratat ţinta, păstrând toate punctele puse în joc în Zăvoi. La finalul partidei, Claudiu Niculescu nu a arătat semne de bucurie, în ciuda rezultatului favorabil, deaorece aspectul jocului nu a exprimat superioritate vâlceană dorită de tehnicianul din Zăvoi.  

După aspectul jocului, nu meritam victoria, dar fotbalul ţine cu cei mai puternici. Am reuşit să presăm ultima jumătate de oră, după ce primele 60 minute nu am contat în atac, afară de ocazia din primul minut a lui Iancu. Pe final, am început să dominăm, golul a venit meritat, dar pe ansamblu, cel mai echitabil era un egal. Sunt conştient că nu a fost un joc bun, a fost unul din meciurile mediocre ale campionatului, dar băieţii au muncit până în final şi am reuşit să câştigăm, însă nu e de ajuns, trebuie să ne revenim repede.
A spus Niculescu, conform liga2.ro

spot_img
spot_img

Politica