duminică, mai 19, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Severinenii s-au testat cu Băleşti

Pe terenul sintetic de la Motru, ocupanta locului secund din Liga a IV-a Mehedinţi a remizat, scor 4-4, cu Internaţional Băleşti, echipă clasată pe ultima treaptă a podiumului la finele turului din Liga a IV-a Gorj. Severinenii au condus la pauză cu 3-0, prin golurile lui Robert Sârbescu, Claudiu Ghighilicea şi Răzvan Mihart, iar, imediat după pauză, nou-sositul Gigi Pais (Minerul Mehedinţi)  a majorat avantajul. Antrenorul Dorian Vasilică a introdus în ultima jumătate de oră mai mulţi juniori şi jucători aflaţi în probe, iar echipa sa a primit patru goluri! AS Drobeta 2013 putea totuşi câştiga pe final, însă Alexandru Dodoacă a ratat penaltiul obţinut de Lucian Buţă, atacant care ar putea fi tarnsferat de la colega de serie Pandurii Cerneţi.

Ar putea juca cu rezervele Motrului

Astăzi, de la ora 15.30, pe Stadionul Schela-Ştrand, echipa severineană va întâlni chiar Pandurii Cerneţi, iar sâmbătă ar putea juca tot pe terenul sintetic de la Motru, cu rezervele şi juniorii divizionarei secunde Minerul. Săptămâna viitoare, AS Drobeta 2013 are programat şi un amical cu FC Hercules Herculane, echipă ce activează în Liga a V-a din Caraş-Severin.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Am început pregătirea pe 27 ianuarie şi am efectuat câteva amicale cu echipele de juniori de la CSS Drobeta şi Şerban Cioculescu. Acum am disputat primul nostru meci în compania unei echipe din alt judeţ. Deşi am întâlnit un adversar bun, dintr-un campionat mai bine cotat, echipa mea s-a mişcat foarte bine. Am avut ceva în plus faţă de adversari la capitolul pregătire fizică. Păcat că nu am şi câştigat, fiindcă am condus cu 4-0. După pauză am introdus 11 jucători noi, majoritatea dintre ei aflaţi la primul joc pentru Drobeta. S-a văzut lipsa lor de pregătire şi de omogenitate a echipei. Urmează să-i mai vedem şi la jocurile următoare, după care voi decide dacă vor rămâne. Încercăm să închegăm o echipă mai bună ca în tur.
A spus antrenorul Vasilică

Înfiinţată vara trecută, AS Drobeta 2013 a încheiat prima parte a campionatului judeţean pe locul secund, la 10 puncte sub Minerul Mehedinţi, pe care o va întâlni pe 8 martie, pe terenul de la Schela-Ştrand, chiar în prima etapă a returului.

spot_img
spot_img
Articolul precedent
Articolul următor

Politica